Un tânăr fără locuinţă, cunoscut de orădeni ca "Lupu", a ameninţat, miercuri, după prânz, că se va arunca în Crişul Repede de pe Podul Sfântul Ladislau din centrul Oradiei.
Potrivit portalului crisana.ro, bărbatul s-a căţărat, în jurul orei 14, peste balustrada podului şi a ameninţat că se aruncă în râu, spunând că e sătul să trăiască pe străzi.
"Lupu" a coborât sub unul dintre balcoanele de fier forjat ale podului, strigând cât îl ţinea gura, spre groaza trecătorilor, notează aceeaşi sursă.
Potrivit comisarului şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, la faţa locului au intervenit echipaje ale Poliţiei municipiului Oradea. Nu a fost cazul ca trecătorii să sune la 112, căci un echipaj de poliţie era prin preajmă şi a sesizat imediat situaţia.
Poliţiştii au reuşit să-l convingă pe bărbat să nu-şi dea drumul şi să urce din nou pe pod. Apoi, acesta a fost urcat într-o maşină de Poliţie şi transportat pentru a fi evaluat medical.
Potrivit surselor BIHOREANULUI, bărbatul a fost internat la Spitalul de Psihiatrie după acest incident.
(foto: crisana.ro)