S-a întâmplat în cartierul Prima Universității din Oradea: O fetiță de câteva luni a fost salvată de un jandarm aflat în timpul liber, după ce s-a înecat cu lapte în cursul zilei de sâmbătă.

„Omul potrivit la locul potrivit nu este un clișeu, ci o realitate în cazul colegului nostru, Jarca Romeo, care, în dimineața zilei de ieri, a salvat viața unui bebeluș ce se înecase cu lapte”, a anunțat duminică, printr-un comunicat, purtătoarea de cuvânt a Jandarmeriei Bihor, sublocotenent Anca Secara.

Romeo Jarca se afla în timpul liber când a auzit țipete din depărtare, a urcat rapid în mașină, identificând sursa țipetelor.

„Ajuns la fața locului, a constatat că erau strigătele de disperare ale unei mame și ale bunicii, care țineau în brațe un bebeluș inconștient, ce nu răspundea la niciun stimul extern, având căile aeriene obtruate din cauza inhalării de lapte. Colegul nostru a acționat rapid, așezând bebelușul pe antebraț, cu fața în jos, și aplicându-i lovituri interscapulare (între omoplați). În urma acestor tehnici de prim ajutor, sugarul a început să dea semne de revenire, iar în scurt timp a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate”, se mai arată în informare.

Printr-o postare făcută pe un grup de Facebook al locuitorilor cartierului, mama copilei a ținut să mulțumească bărbatului care a ajutat-o.

„Mulțumim din suflet pentru ajutorul acordat. Suntem recunoscători domnului pentru tot ce a făcut azi pentru noi! Nu am cuvinte care să exprime recunoștința! Nu îl cunoaștem, dar sperăm să îi putem mulțumi și personal pentru tot”, a scris aceasta.

Fetița a rămas internată pentru supraveghere medicală timp de 24 de ore.

Cazul său arată însă încă o dată cât de important este primul ajutor în asemenea situații.

„Acest exemplu subliniază importanța cunoașterii și aplicării tehnicilor de prim ajutor, dar și a unei reacții rapide în situații de urgență. Îl felicităm pe camaradul nostru, Jarca Romeo, pentru curajul, promptitudinea și spiritul civic de care a dat dovadă, implicându-se, fără ezitare, pentru salvarea unei vieți!”, încheie comunicatul Jandarmeriei bihorene.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!