Cu o incidenţă de peste 10 cazuri la mia de locuitori, judeţul Bihor se află printre primele în ţară în ceea ce priveşte răspândirea îmbolnăvirilor de Covid-19.
Conform celei mai recente informări a Grupului de Comunicare Strategică, în Bihor incidenţa cazurilor de infecţie cu SARS-CoV-2 raportată la mia de locuitori a ajuns la 10,36.
Incidenţe mai mari se înregistrează doar în Ilfov (16,48), municipiul Bucureşti, pentru care raportarea se face separat, şi unde incidenţa este de 14,80 la mia de locuitori, Prahova (11,98), Alba (10,66) şi Braşov (10,39).
Sâmbătă dimineaţa, în Bihor erau 6.320 de cazuri active de Covid-19, dintre care 3.022 în Oradea. După cum BIHOREANUL a relatat, spitalele din judeţ găsesc cu greu paturi libere pentru bolnavii care au forme medii şi grave şi nu pot fi trataţi la domiciliu.