Primul meci din controversatul Campionat Mondial organizat în Qatar, între reprezentativa țării gazde și cea a Ecuadorului, s-a terminat cu victoria sud-americanilor, care au marcat două goluri și nu au primit nici unul, dar a fost și prilejul primelor incidente.

La pauza meciului, un grup de suporteri ecuadorieni au scandat „bere, bere”, aluzie la faptul că este interzis consumul de alcool, ceea ce a nemulțumit multă lume.

De asemenea, a devenit viral un videoclip cu un suporter al Ecuadorului care, așezat în zona dedicată publicului qatarez, a vociferat după ce un gol înscris în minutul 3 de selecționata țării sale a fost anulat.

Bărbatul s-a ridicat în picioare și a strigat „bani, bani” către suporterii din Qatar, aluzie la faptul că țara organizatoare este suspectată că ar fi dat șpagă pentru organizarea primului meci. Îndrăzneala sa i-a enervat pe arabi, iar un suporter i-a cerut nervos să tacă și să stea jos. Cei doi s-au potolit la insistențele celor din jur, dar înregistrarea video a momentului a adunat în câteva ore peste 15,5 milioane de vizualizări pe Twitter.

De asemenea, în Qatar există probleme de securitate, o jurnalistă fiind jefuită chiar în timp ce transmitea live. „Tocmai mi-a fost furat portofelul în timp ce transmiteam în direct. Documentele și cardurile mă îngrijorează cel mai mult, de restul nu îmi pasă. Trăiesc o experiență la care nu mă așteptam”, a declarat jurnalista argentiniană Dominique Metzger. A reclamat incidentul Poliției și a primit asigurări că i se vor returna obiectele lipsă.

„Unitate, respect, incluziune”

Ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial a avut ca temă „întâlnirea întregii omeniri și reducere diferențelor prin umanitate, respect și incluziune”, după cum a anunțat FIFA într-un comunicat. „Fotbalul ne permite să ne reunim ca un singur trib, iar Pământul este cortul în care trăim toți”, a mai transmis FIFA.

Invitat special al ceremoniei a fost actorul Morgan Freeman, care a transmis un mesaj de unitate, în timp ce scena a fost acaparată de sute de dansatori și muzicieni, scrie Libertatea.ro.

Imnul competiției a fost interpretat de artistul qatariot Fahad Al-Kubaisi și de starul pop sud-coreean Jung Kook, vocalist al trupei BTS. Pe scenă a urcat și Laeeb, mascota oficială a turneului.

De asemenea, spectatorii au putut urmări un Al-Ardha, un dans tradițional cu sabia.

Festivitatea a fost închisă cu un discurs al șeicului Tamim bin Hamad Al Thani, emirul Qatarului. „Ce frumos este ca oamenii să lase deoparte ce îi desparte pentru a-și celebra diversitatea! Lăsați ca acest turneu să fie plin de inspirație, bunătate și speranță”, a spus emirul, citat de Al Jazeera.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!