Alegeri cu incidente şi în Bihor. Unui bărbat de 60 de ani, membru în biroul unei secţii de votare din Valea lui Mihai, i s-a făcut rău, el fiind diabetic.
La faţa locului a fost trimis un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care l-a asistat şi l-a transportat la spital, a confirmat pentru BIHOREANUL maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.
El a fost transportat pentru investigaţii la Spitalul din Marghita.
Bărbatul căruia i s-a făcut rău era membru în secţia 212 din Valea lui Mihai, ca reprezentant al PSD.
"Am luat legătura cu reprezentantul partidului din Biroul Electoral Judeţean. Dacă partidul consideră că trebuie, persoana respectivă poate fi înlocuită, în urma unei cereri", a precizat pentru BIHOREANUL judecătoarea Florina Crişan, membru în BEJ Bihor.
Deocamdată, acest lucru nu s-a întâmplat, iar secţia funcţionează fără reprezentantul PSD.
Un alt incident în Bihor s-a înregistrat dimineaţa, la Sârbeşti. Un bărbat, tot reprezentant al PSD, de data aceasta într-o secţie (nr. 445) din satul Sârbeşti, comuna Lunca, a primit asistenţă medicală, fiindcă nu se simţea bine. "I s-a făcut o perfuzie şi s-a întors în secţie", a precizat Florina Crişan.