Situaţie demnă de filmele de comedie în judeţul Iaşi: O maşină a Poştei Române a pierdut un sac cu banii de pensii, printr-o gaură din caroserie. Zeci de şoferi s-au oprit în trafic să culeagă banii de pe drum.

Şoferul nu şi-a dat seama că a pierdut banii. De altfel, chiar poliţiştii au alertat Poşta Română. Autorităţile din Tomeşti s-au sesizat când au observat că pe raza localităţii erau oprite zeci maşini, iar oamenii culegeau bani de pe şosea.

Din cei 13.000 de lei, în bancnote de valoare mică, care se aflau în sac, poliţiştii au reuşit să recupereze doar aproximativ 500 de lei. Banii au fost înapoiaţi conducerii Poştei.

Banii nu erau transportaţi cu o maşină securizată, ci cu un autoturism al poştei. Maşina transporta corespondenţă, colete şi saci cu bani.

Contactat de EVZ, purtătorul de cuvânt al Poştei Române, Dan Dumitrescu, a explicat că s-a demarat o anchetă. Întrebat dacă maşina trebuia să fie scurizată şi care sunt normele care trebuie respectate atunci când se transporta valori prin curieratul Poştei Române, Dumitrescu a explicat că aceste norme sunt cofidenţiale şi că nu poate preciza nimic.