România îşi reafirmă sprijinul ferm pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Spaniei şi respinge cu fermitate şi irevocabil "declaraţia unilaterală de independenţă" a Cataloniei, conform unui comunicat transmis sâmbătă de Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti, citat de digi24.ro.
"Spania este un aliat important şi partener strategic al ţării noastre, relaţie reflectată atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul UE şi la nivel internaţional. Subliniem că legitimitatea oricărui proces sau a oricărei acţiuni care ţine de ordinea internă a unui stat rezidă în deplina sa conformitate cu legea fundamentală, cu ordinea de drept din statul respectiv. Reiterăm poziţia consecventă a României în favoarea respectării dreptului internaţional, care nu permite modificări teritoriale survenite fără acordul statului implicat", precizează comunicatul.
Potrivit acestuia, "situaţia generată în Catalonia ţine de ordinea internă din Spania".
"Situaţia generată în Catalonia ţine de ordinea internă din Spania şi ne exprimăm speranţa că va reveni în cel mai scurt timp în parametrii ordinii constituţionale din acest stat", mai menţionează sursa citată.
Guvernul spaniol va controla 33.000 de agenţi
Pe de altă parte, news.ro scrie, citând presa spaniolă, că directorul general al poliţiei catalane, Pere Soler i Campins, a fost destituit de Guvernul spaniol, această decizie făcând parte din măsurile venite după hotărârea de punere în aplicare a articolului 155 al Constituţiei Spaniei.
Totodată, ziarele din Spania scriu că Guvernul spaniol va controla în Catalonia peste 33.000 de agenţi care fac parte din Poliţia Naţională, Garda Civilă şi Mossos D’ Esquadra.
Okdiario.com notează că sute de angajaţi ai poliţiei catalane au semnat o declaraţie adresată ministrului spaniol de Interne, prin care îşi arată respectul faţă de Constituţie şi se angajează să menţină legalitatea în Catalonia.