În mai multe ţări din lume, în a doua jumătate a lunii ianuarie se ţine o săptămână de rugăciuni pentru unitatea Bisericii, săptămână în care credincioşii, indiferent de religia lor, sunt îndemnaţi să se roage la comun cu alţi credincioşi.

Pentru al doilea an consecutiv, şi la Oradea se marchează o astfel de săptămână. Astfel, între 18 şi 27 ianuarie, credincioşii orădeni sunt aşteptaţi la o rugăciune comună în câte o biserică orădeană.

"Vom putea astfel să ne rugăm Celui de la care avem totul, fără a ţine seama de religie sau naţionalitate, uitând de problemele zilnice, fiindcă acolo unde doi sau trei se roagă în numele Său, Mântuitorul ne-a promis că va fi prezent", spune preotul paroh Ovidiu Duma de la Catedrala Greco-Catolică, organizatorul evenimentului.

În prima seară de rugăciune, pe 18 ianuarie, de la ora 18, orădenii sunt aşteptaţi la Catedrala Ortodoxă Biserica cu Lună. Duminică (20 ianuarie), de la ora 17, rugăciunea se va ţine la Catedrala Romano-Catolică (str. Şirul Canonicilor nr. 2/A), iar luni, de la ora 18, la Biserica Reformată Olosig (Piaţa Libertăţii nr. 3).

Marţi, rugăciunea comună se mută la Biserica Penticostală Tabor (str. Meiului nr. 4), de la ora 18, iar miercuri la Biserica Betania (str. Doinei nr. 19), de la ora 19. Joi, credincioşii sunt aşteptaţi de la ora 18 la Biserica Evanghelică Lutherană (str. Tudor Vladimirescu nr. 28), iar în ultima zi de rugăciune, de la ora 18, la Catedrala Greco-Catolică Sfântul Nicolae (str. Iuliu Maniu nr. 1).