Kelemen Arnold Roland, individul care, marţi seară, a înjunghiat o agentă de credite şi apoi a vrut să o înece într-o baltă la Roşiori, iar apoi a fugit de autorităţi, a fost arestat pe 30 de zile, pentru tentativă de omor.

Hotărârea a fost luată miercuri seară, de magistraţii Tribunalului Bihor, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunal, care face ancheta în acest caz. Decizia nu este definitivă, însă, putând fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

După cum BIHOREANUL a mai scris, tânăra de 32 de ani a fost rănită serios de individ, care era un client cu datorii. Cei doi s-au întâlnit marţi seară tocmai pentru a discuta despre bani, când agresorul a atacat-o, înjunghiind-o cu un cuţit în mai multe zone ale corpului. La un moment dat, tânăra a reuşit să iasă din maşina în care discutau, dar agresorul s-a repezit după ea şi a încercat să o înece într-o baltă din apropiere.

Victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean cu multiple plăgi înjunghiate la nivelul toracelui, membrelor şi feţei. De altfel, ea a fost şi operată, din cauza unor răni din zona toracelui.

"Pacienta e în stare mai bună, a fost transferată de la Terapie Intensivă la secţia de chirurgie", a precizat, joi, BIHOREANULUI dr. Hadrian Borcea, şeful UPU SMURD Bihor.

Agresorul a fost identificat de poliţişti şi găsit la câteva ore după atac, fiind reţinut în arest. În urma deciziei Tribunalului Bihor, Kelemen va sta după gratii cel puţin până pe 11 mai.