O operaţiune inedită şi voluntară s-a desfăşurat, miercuri, pe lacul de acumulare de la Tileagd. La iniţiativa unor pescari orădeni şi cu sprijinul asociaţiei Aqua Crisius, pe fundul lacului au fost "plantaţi" 50 de brazi, care vor servi de acum ca adăpost pentru icrele peştilor care vieţuiesc aici.

"Creăm un substrat, cu brazi de Crăciun, unde peştii ar putea să-şi depună icrele şi ar avea şi adăpost. E un ajutor pentru peşti şi este un procedeu obişnuit în acvacultură", a declarat Andrei Togor, liderul APS Aqua Crisius, miercuri, pentru BIHOREANUL.

Astfel de "plantări" se fac frecvent în lacurile artificiale, tocmai pentru că acestea nu au un substrat din plante în care peştii să se adăpostească.

Brazii au fost luaţi de pescari de la depozitul de deşeuri Eco Bihor, locul unde au ajuns după ce orădenii i-au aruncat, la finalul sărbătorilor de iarnă. Fiecare copac a fost înfipt într-un suport de ciment, ca să aibă greutatea necesară pentru a se scufunda şi a sta pe fundul lacului.

"Ideea au avut-o membrii Grupului Pescarilor Sportivi Orădeni, iar noi i-am sprijinit", a precizat Togor.