Una din cele mai vorbite limbi ale lumii, chineza, se va preda și în două școli din Oradea. Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Institutul Confucius din cadrul UBB Cluj au înființat un Centru de predare a limbii chineze în municipiu, unde din această primăvară se vor ține cursuri gratuite de limbă, cultură și civilizație chineză.
Lecțiile se vor ține la Colegiul Național „Onisifor Ghibu”, unde vor funcționa 6 grupe, din care patru pentru învățământul primar și gimnazial și două pentru liceu, respectiv la Liceul Teologic Penticostal „Betel”, unde vor fi înființate două grupe, una de gimnaziu și alta de liceu.
Orele de chineză vor fi susținute de un profesor asigurat de Institutul Confucius, în timp ce IȘJ Bihor și școlile implicate vor asigura mediul de învățare optim, dotat cu tehnologia necesară.
Pentru elevi, indiferent de școlile din care provin, cursurile de cultură și civilizație chineză, respectiv limba chineză vor fi gratuite.
De asemenea, este posibil ca pe viitor în cadrul acestui centru să se țină și cursuri pentru adulți, dar și activități dedicate promovării tradițiilor chineze.
Deocamdată, nu se știe când anume vor începe cursurile, dar s-a dat startul înscrierilor. Doritorii pot să afle mai multe detalii sau să se înscrie, contactând secretariatele celor două școli orădene.