O adeverinţă neobişnuită face furori pe internet: Un bărbat a obţinut de la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor o confirmare a faptului că jurase să nu mai consume băuturi alcoolice pe o perioadă de şase luni, pentru a o folosi la locul de muncă.

"Prin prezenta adeverim că Domnul Perju Ion din Municipiul Rădăuţi a jurat că nu va consuma băuturi alcoolice pe o perioadă de şase luni, respectiv până la Crăciun. Eliberăm această adeverinţă pentru a-i servi la locul de muncă", se arată în adeverinţa datată 6 iulie 2011 şi care poartă ştampila Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Contactat de Realitatea, părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, nu a vrut să facă declaraţii privind veridicitate acestei adeverinţe, catalogând subiectul drept "derizoriu".

O documentare rapidă pe internet arată însă că juratul pe băutură este o practică des întâlnită în Bucovina. Crucile de jurământ ale beţivilor (care le amintesc celor juraţi să-şi respecte angajamentele anti-etilice în faţa Domnului) au chiar o pagină proprie pe Wikipedia, unde este prezentat, cu un umor involuntar deosebit, istoricul acestui obicei inedit: "În zona montană a Bucovinei, unde o mare parte a anului este foarte frig, locuitorii obișnuiesc să se încălzească prin consumarea de băuturi alcoolice spirtoase. Unii dintre ei au devenit astfel alcoolici, iar dependența de spirtoase i-a îndemnat spre înfăptuirea mai multor nelegiuiri. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, cum mulți oameni promiteau că se lasă de alcool dar nu se țineau de cuvânt, s-a încetățenit obiceiul ca cei bețivi să jure în fața unui preot, cu mâna pe Biblie, că o anumită perioadă (un an, doi ani, pe viață) nu vor mai pune în gură nici o picătură de alcool. Preotul citea cu acest prilej Moliftele Sf. Vasile cel Mare, iar clopotele bisericii băteau pentru a anunța comunitatea că un om a renunțat la acest viciu". Două astfel de cruci de jurăminte ale beţivilor pot fi întâlnite în satele Vama şi Sadova din judeţul Suceava.

Mai mult, într-un articol apărut în 2005 în Evenimentul Zilei, intitulat "Beţivii cu dezlegare de la Dumnezeu", este prezentat pe larg obiceiul juratului pe băutură. "In satele sucevene, stampila Bisericii pe un petic de hartie valoreaza cat un tratament la dezalcoolizare, iar semnatura preotului garanteaza o viata fara vicii. Unii jura ca se lasa de alcool, altii de jocurile de noroc sau de femei. Pentru toate li se elibereaza o adeverinta de la Biserica, fie cea Ortodoxa, fie cea Catolica. Preotii afirma ca 90 la suta din cei care „se jura" isi tin promisiunea de frica sa nu li se intample vreo nenorocire", a scris atunci jurnalistul Liviu Iolu.

Sursa: Realitatea TV