N-a durat mult timp până când îmbolnăvirile cu Covid-19 au perturbat învăţământul. Miercuri, în a treia zi a anului şcolar 2021-2022, elevii unei clase de-a IX-a de la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” din Oradea au rămas acasă, după ce un coleg de-al lor a fost confirmat cu Covid-19.
Directoarea Anca Mile a declarat, pentru BIHOREANUL, că marţi seară, după ora 21, a fost informată de această infectare confirmată. „Azi (n.r. miercuri), toată clasa a învăţat online, în sală am făcut dezinfecţie, dar de mâine intră într-un sistem hibrid. Conform ordinului comun (n.r. al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii), articolul 6, punctul 6, elevii vaccinaţi pot să revină în clasă”, a precizat Mile.
Astfel, începând de joi, toţi elevii vaccinaţi care doresc să se reîntoarcă la lecţiile faţă în faţă o vor putea face, în timp ce elevii nevaccinaţi vor rămâne acasă şi vor învăţa online.
Mile a precizat că a lansat şi un sondaj, pentru a şti câţi dintre elevi sunt imunizaţi şi doresc să se reîntoarcă în clasă. „Până la această oră (n.r. 17.30), şase elevi vaccinaţi au răspuns”, a precizat directoarea.
Conform ordinului privind desfăşurarea şcolii, în clasele unde a fost confirmată îmbolnăvirea unui elev, colegii vor putea fi testaţi în a opta zi, iar dacă rezultatele vor fi negative, vor putea reveni în clase. Dacă nu vor fi testaţi, vor rămâne acasă timp de 14 zile.
Inspectorul şcolar general Horea Abrudan a declarat pentru BIHOREANUL că acesta a fost primul caz de elev confirmat cu Covid-19 în acest an şcolar. „A mai fost o situaţie la Colegiul Onisifor Ghibu, cu un profesor confirmat luni, dar tocmai pentru că nu se simţea bine nici nu s-a dus la şcoală, aşa că nu au fost probleme de niciun fel”, a precizat şeful IŞJ Bihor.