Dacă în fiecare judeţ din ţară ar fi la fel de mulţi cetăţeni care au păstrat bonurile fiscale câştigătoare, premiile celei dintâi ediţii a loteriei bonurilor fiscale ar putea fi mai degrabă simbolice decât stimulatoare.

"Conform centralizării făcute azi-dimineaţă la ora 9.00, la sediul din Oradea al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice şi la cele patru servicii teritoriale fiscale din judeţ (n.r. - Aleşd, Beiuş, Marghita şi Salonta) s-au prezentat, până ieri la ora 16.00, exact 83 de persoane care au depus bonurile fiscale câştigătoare la loteria bonurilor fiscale", a declarat pentru BIHOREANUL Vasile Farc, purtătorul de cuvânt al AJFP Bihor.

Dacă numărul câştigătorilor din Bihor este egal sau aproximativ egal în toate judeţele din ţară, acest lucru ar însemna că la nivel naţional numărul total al acestora ar putea fi mai mare de 4.000, ceea ce ar însemna că premiul cuvenit fiecăruia ar fi de 250 lei (1 milion lei împărţit la 4.000 persoane).

La finele anului trecut, Ministerul Finanţelor aprecia că la extragerile lunare ale loteriei fiscale vor fi acordate 160 premii egale, câte 20 pentru fiecare regiune fiscală a ANAF, valoarea preconizată a fiecărui premiu fiind de 1.200 lei.

La prima ediţie a loteriei bonurilor fiscale, la care au participat bonurile emise între 2 februarie – 28 martie, câştigătoare au fost desemnate bonurile eliberate în data de 7 februarie pentru cumpărături între 6.00 şi 6.99 lei. Revendicarea premiilor se poate face până în 13 mai, iar plata premiilor se face de către ANAF în 60 de zile.

Următoarea extragere a loteriei bonurilor fiscale este programată pe data de 17 mai.

Citiţi pe această temă şi articolul: "Orădenii care au câştigat la prima loterie a bonurilor fiscale au început să-şi revendice premiile. 35 de norocoşi au trecut pe la Finanţe"