Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că vremea va fi aprigă, cel puţin până miercuri seară, la ora 20.

Potrivit unei informări emise luni, începând din această seară şi până miercuri seară la ora 20, se anunţă precipitaţii sub formă de ninsoare, lapoviţă şi ploaie, polei, intensificări ale vântului şi ninsori viscolite la munte, în aproape toată ţara.

Astfel, în cursul nopţii de luni spre marţi (15/16 ianuarie) şi în primele ore ale zilei de marţi (16 ianuarie) pe arii relativ extinse în sudul şi sud-estul teritoriului va ninge în general slab cantitativ. Pe litoral vor fi posibile şi precipitaţii mixte şi polei.

Din după-amiaza zilei de marţi (16 ianuarie) precipitaţiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice şi vor cuprinde cea mai mare parte a ţării. La început vor fi mai ales ninsori, ce se vor transforma treptat şi în lapoviţă şi ploaie, iar cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp şi izolat 30 l/mp, cu precădere, în zonele de munte şi în sud-vest.

Local se va semnala polei în Banat, Crişana, Oltenia, Transilvania, apoi şi în Muntenia, Moldova şi posibil în Dobrogea.

În zonele de munte temporar vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă, local consistent, în noaptea de marţi spre miercuri (16/17 ianuarie) îndeosebi în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali, iar miercuri (17 ianuarie) mai ales în zona Carpaţilor Meridionali.

Vântul se va intensifica în regiunile vestice, unde temporar va atinge viteze de 50…55 km/h, iar la munte, cu precădere în zona înaltă, rafalele vor depăşi 70-80 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

"În noaptea de luni spre marţi (15/16 ianuarie) vremea se va menţine geroasă în nordul, nord-estul şi centrul ţării", avertizează meteorologii.