Echipa orădeană de volei feminin CSU a suferit sâmbătă o nouă înfrângere, de data aceasta în deplasare, la Cluj-Napoca, pe terenul liderului clasamentului diviziei A2 feminin, formaţia locală CSU.
Meciul, desfăşurat în Sala Sporturilor din Cluj Napoca, a consemnat victoria clară a gazdelor, care s-au impus cu scorul de 3-0. Pe seturi, acestea au câştigat cu 25-10, 25-6 şi 25-17.
Cu Niţulescu, Ciotoş şi Clăteşteanu în mare formă, echipa clujeană s-a impus într-o ora de joc, formaţia oaspete nereuşind să opună rezistenţă.
Experienţa superioară a gazdelor, care au în componenţa jucătoare ce au evoluat la echipe de tradiţie din primul eşalon, alături de forţa net superioară din atac a determinat obţinerea unei victorii facile, fără emoţii.
"Sper să învăţăm ceva din fiecare experienţă. Este important să continuăm pregătirea şi să reuşim să câştigăm etapa viitoare pentru a reuşi să ne recăpătăm încrederea şi plăcerea de a juca volei. Deşi condiţiile de pregătire sunt foarte bune, să nu uităm că suntem o echipă universitară alcătuită în primul rând de studente şi eleve şi nu există posibilităţi financiare pentru a asigura salarii jucătoarelor", a declarat, după meci Paul Szabo-Alexi, antrenorul orădencelor.
În clasament, echipa CSU Oradea ocupă în continuare locul V şi va evolua etapa următoare pe teren propriu, în compania formaţiei CNE CSS Baia-Mare. Jocul se va disputa sâmbăta, 8 februarie, de la ora 12.