Echipa orădeană de polo CSM Digi, campioana României în exerciţiu, a debutat cu stângul în turneul de la Atena, din turul II al Ligii Campionilor Europeni.

Jucătorii orădeni au dat piept în prima dispută de la grupa din Grecia cu italienii de la Posillipo Napoli, jucători de care au fost învinşi la limită, cu scorul de 12-11.

Meciul dintre cele două combatante a început furtunos, cu multe goluri, doar în primul sfert marcându-se 9, 6 de partea italienilor însă şi numai 3 de către CSM Digi. Şi în sfertul al II-lea s-au înscris numeroase goluri, dar ceva mai puţine totuşi, însă acest interval de timp a revenit însă orădenilor, cu 4-3.

După pauza mare, CSM Digi şi-a continuat ascensiunea din joc şi a realizat un sfert al III-lea foarte bun, cu toate deciziile arbitrilor, în special ale cavalerului fluierului din Croaţia (celălalt fiind din Ungaria), care au eliminat fără nicio noimă jucătorii formaţiei noastre. Sfertul III, foarte bun pentru orădeni, a fost câştigat cu 3-0, iar înaintea ultimei reprize CSM conducea cu 10-9.

În ultimele 8 minute ale jocului însă, italienii au încercat să revină şi, pe fondul "sprijinului" primit de la arbitrul croat, au marcat de 3 ori, elevii antrenorului Toth Laszlo, reuşind acest deziderat doar o singură dată, astfel că scorul final a fost favorabil napoletanilor cu un singur gol, 12-11. De precizat însă că golul victoriei echipei italiene a fost marcat în ultimele 10 secunde de joc.

"A fost un meci bun. Păcat că la final nu am reuşit să păstrăm un rezultat de egalitate cel puţin, dar asta se datorează nu numai poloiştilor ci şi arbitrului croat, care, din prima repriză, a început să ne elimine jucătorii de bază din echipă, cei mai vânaţi fiind fundaşii, cei care trebuiau să stopeze acţiunile italienilor", a declarat preşedintele CSM, Florin Birta.

Raportul eliminărilor în această dispută a fost net favorabil italienilor, cu 12-6.

În jocul cu formaţia din Napoli, cel mai eficace jucător s-a dovedit a fi Ghiban, autor a 3 goluri.

În celălalt meci al primei etape a turneului, surprinzător, echipa gazdă, Vouliagmeni Atena, a reuşit să învingă formaţia muntenegreană Jadran Herceg Novi, la 7 goluri, cu 12-5, însă muntenegrenii pot acuza oboseala de pe drum, fiindcă ei au sosit la acest turneu doar cu două ore înaintea primului lor joc.

Sâmbătă, jucătorii de la CSM Digi vor întâlni tocmai gruparea muntenegreană, cea care se anunţa principala favorită şi care acum, după înfrângere, dar şi după odihnă, va încerca tot posibilul să se revanşeze, de aceea se anunţă un meci extrem de dificil pentru elevii ungurului Toth Laszlo.


Turneul de polo al Ligii Campionilor de la Atena

Etapa I (vineri)

CSM Digi Oradea - CN Posillipo Napoli 11-12 (3-6, 4-3, 3-0, 1-3)
Au marcat pentru CSM Digi: Ghiban - 3 goluri, Diaconu, Csaszar şi Kadar - câte 2, Monostori şi Buşilă - câte un gol.

Vouliagmeni Atena - Jadran Herceg Novi 12-5

Etapa a II-a (sâmbătă)

Ora 17.30 CSM Digi - Jadran Herceg Novi
Ora 19.00 Vouliagmeni Atena - Posillipo Napoli