FC Arieşul Turda, echipă care nu reuşise să bată pe nimeni în acest sezon, a detonat bomba etapei a 15-a din Liga a III-a la fotbal. Turdenii au învins, vineri, fără drept de apel, la un scor fluviu, cu 4-0, echipa bihoreană CS Oşorhei, una dintre grupările cu pretenţii din acest eşalon.

Istoria partidei s-a scris după mijlocul primei reprize, când gazdele au reuşit să marcheze trei goluri într-un interval de numai 10 minute. Muntean a deschis scorul în minutul 27, la finele unui atac rapid pe partea dreaptă, în care apărarea din Oşorhei n-a reuşit să strângă în centru iar mingea s-a strecurat pe sub Hava, înlocuitorul portarului Segiu Ghilea (suspendat).

Peste numai două minute, pe o contră, în plin atac bihorean, o minge pierdută pe 16 metri s-a transformat într-o acţiune rapidă a gazdelor, iar Fetea a dus scorul la 2-0 cu un şut de la 16 metri. În minutul 37 s-a făcut 3-0, în urma reuşitei lui Boroştean din lovitură liberă de la 17 metri. Apoi, după o oră de joc Ştefan Popa a stabilit scorul final, 4-0, în urma unei lovituri de colţ.

S-a consemnat astfel un scor umilitor pentru o echipă care se anunţa ca mare favorită pentru liga secundă. CS Oşorhei a avut totuşi şansele ei. "Este o tinereţe care se vede. Dacă luăm gol revenim greu. Îmi asum vina însă nu cred că toată lumea din teren îşi asumă responsabilităţi. Cred că se vor lua măsuri la finele acestui an. Categoric linia nu este cea bună", a mai precizat tehnicianul Rudy Kovacs, de la CS Oşorhei.

În partida de la Turda au jucat: Hava - Bogman (46 Morar), Pintea, Ş. Pop, Contor - Arsene (70 Todea) Magda - Ember, Poiană (33 Ban), Andor (61 Ardelean) - Achim.

Într-un alt meci al etapei a XIV-a din Seria a V-a a Ligii a III-a la fotbal, desfăşurat vineri, Naţional Sebiş şi FCM Baia Mare au remizat pe terenul arădenilor cu scorul de 1-1.