Baschetbaliştii de la CSM Oradea au suferit marţi cea de-a treia înfrângere din cadrul cupelor europene, după ce în etapa a V-a din faza grupelor FIBA Euro Challenge au fost învinşi în Rusia, la Samara, de formaţia locală Krasnye Krylia, cu scorul de 84-75.

Antrenorul Cristian Achim a început jocul cu Franklin, Dillon, Subotic, Nicoară şi Denison. Gazdele au evoluat foarte bine în primul sfert, reuşind să înscrie 27 de puncte, timp în care orădenii şi-au trecut în cont doar 17.

În sfertul al II-lea, ruşii s-au desprins şi mai tare, reuşit să înscrie chiar mai multe puncte, 31, în timp ce CSM a marcat numai 20. În aceste condiţii, la jumătatea confruntării, scorul a fost clar favorabil celor din Samara, cu 58-37.

După pauza mare, partida s-a mai echilibrat, orădenii având o evoluţie ceva mai bună, cu 21 de puncte marcate în sfertul III şi numai 16 primite, astfel că înainte de ultimul sfert, CSM a mai recuperat din diferenţă, ruşii conducând cu 74-58.

Ultimele zece minute au aparţinut tot bihorenilor, care au reuşit să mai înscrie 17 puncte, perioadă în care au încasat doar 10, astfel că în final diferenţa pe tabelă nu a fost foarte mare, ci doar de 9 puncte pentru gazde, 84-75.

Titus Nicoară a fost în acest meci principalul marcator al CSM-ului, cu 22 de puncte. El a fost urmat de Sean Denison, cu 16 puncte, şi de Vujadin Subotic, cu 15 puncte. De la ruşi, s-au remarcat Ponkrashov şi B. Wright, cu câte 19 puncte înscrise.

În următorul meci din grupă, baschetbaliştii de la CSM Oradea vor evolua pe teren propriu în compania turcilor de la Gaziantep.