Baschetbalistele orădene de la Universitatea CSM au disputat joi pe teren propriu, în Arena "Antonio Alexe", jocul cu formaţia braşoveană Olimpia CSU.

Meciul, care a contat pentru etapa a IX-a a Ligii Naţionale, a fost câştigat de oaspete, care s-au impus la o diferenţă de 17 puncte, după ce au câştigat primele trei sferturi.

În primele zece minute, echipa braşoveană a înscris 22 de puncte şi a primit doar 15, în timp ce în sfertul II, oaspetele au marcat 21 de puncte, iar elevele antrenoarei Adriana Niculescu au înscris numai 17. În pauza mare s-a intrat, astfel, cu avantajul de 11 puncte al Olimpiei, scor 43-32.

Şi în jumătatea secundă, partida a început de aceeaşi manieră, cu baschetbalistele din Braşov mai prolifice, astfel că sfertul III i-a revenit tot Olimpiei cu 27-21.

Doar ultimele zece minute au fost mai echilibrate, când fiecare echipă şi-au trecut în cont câte 15 puncte, astfel că scorul final a fost 85-68 pentru vizitatoare.

O foarte bună poftă de joc a arătat-o în acest meci jucătoarea "orădeană" Shuanda Ashford, de departe cea mai prolifică jucătoare a meciului, cu 30 de puncte marcate.


Universitatea CSM Oradea - Olimpia CSU Braşov 68 - 85 (15 - 22, 17 - 21, 21 - 27, 15 - 15)

Sala: Arena Antonio Alexe
Spectatori: 220

Arbitri: Cosmin Prisca, Alin Dragoş
Comisar FRB: Viorel Constantinescu

Marcatoare Universitea CSM Oradea: Shuanda Ashford 30 puncte, Alexia Adams 12, L'Oreal Joy Price 12, Ioana Gavra 7, Ceciley Johnson 5 şi Timea Beatrice Peter 2 puncte.

Principalele marcatoare de la Olimpia Braşov: Natasa Bucevac 19 puncte, Vladinka Erak 18 şi Carla Donette Bartee 17 puncte.