Formaţia orădeană de baschet feminin CSM Universitatea a demonstrat încă o dată că este "cenuşereasa" campionatului Diviziei A, ediţia 2011-2012.

În cadrul etapei a IV-a a competiţiei, formaţia orădeană a primit miercuri, pe teren propriu, replica grupării timişorene BCM Danzio, echipă de care a fost întrecută clar, la o diferenţă de 40 de puncte, cu 84-44.

Meciul, desfăşurat în prezenţa a circa 100 de spectatori, a fost dominat cu autoritate de bănăţence, care s-au impus clar şi pe sferturi, cu 16-11, 27-14, 21-8 şi 20-11.

De la CSM Universitatea cele mai multe puncte le-a reuşit Loredana Ulica şi Anamaria Mesaros, câte 10. Au mai marcat: Edith Sabău şi Odessa Williams, câte 6 puncte, Alexandra Vlaicu şi Keiva Small, câte 4 puncte, Romina Cristea, 2 puncte, Alexandra Gherle şi Ruxandra Chiş, câte un punct.

De la BCM Danzio principala marcatoare a fost Corina Moroşan, cu 22 de puncte. A doua coşgheteră de la timişorence a fost Adina Stoedin, cu 13 puncte.

În urma înfrângerii, CSM Universitatea ocupă ultimul loc al clasamentului, cu minimum de puncte, 4.

Dintre celelalte jocuri ale etapei de miercuri, în special, s-a remarcat victoria fără drept de apel a târgoviştencelor la Sfântu Gheorghe, unde au reuşit să înscrie 127 de puncte.


Rezultatele etapei a IV-a din Divizia A la baschet feminin:

SCM Craiova - CS Nova Vita 52:75
CS Olimpia Bucureşti 98:60
CS Universitatea Alba Iulia Politehnica Naţional Iaşi 71:48
BCM Danzio 44:84
CSM Bucureşti Sportul Stud. 44:84
BBALL 6 Sepsi BC CS Municipal Targovişte 48:127
ICIM Univ V. Goldiş Universitatea Cluj 82:32

Clasament

1. CS Municipal Targovişte 4/0 8 p
2. CSB Teleorman 4/0 8 p
3. CS Universitatea Alba Iulia 4/0 8 p
4. CS Nova Vita 3/1 7 p
5. SCM Craiova 3/1 7 p
6. ICIM Univ V. Goldiş 3/1 7 p
7. BCM Danzio 2/2 6 p
8. CSM Bucureti Sportul Stud. 2/2 6 p
9. CS Olimpia Braşov 1/3 5 p
10. CS Municipal Satu Mare 2/1 5 p
11. Universitatea Cluj 1/3 5 p
12. CS Olimpia Bucureşti 1/3 5 p
13. CS Rapid 1/2 4 p
14. BBALL 6 Sepsi BC 0/4 4 p
15. Politehnica Naţional Iaşi 0/4 4 p
16. Universitatea CSM Oradea 0/4 4 p