Te-ai întrebat vreodată ce se întâmplă cu sateliţii care, după ce orbitează câţiva ani în jurul Pământului, îşi încheie misiunea? Ei bine, majoritatea sunt atraşi prin forţa gravitaţională în atmosferă, unde ard, fiind văzuţi cu ochiul liber ca nişte stele căzătoare.
În unele cazuri, bucăţi sau chiar sateliţi întregi rezistă totuşi frecării cu aerul la temperaturi incandescente şi cad pe Pământ. În echipa celor care se asigură că nu produc pagube se află şi Andreea Burlou, o tânără din Bihor atrasă încă din adolescenţă de misterele înaltului...
Vis de adolescentă
În copilărie n-a visat că va ajunge aşa departe, dar voia un loc de muncă ieşit din tipare. Crescută în Popeşti, Andreea Burlou, acum în vârstă de 26 de ani, a făcut primii doi ani de liceu în comuna natală, unde tatăl său este şi acum profesor de matematică şi fizică, apoi a continuat la Liceul Aurel Lazăr din Oradea, la specializarea matematică-informatică.
Atunci s-a gândit prima dată la o carieră în domeniul aviaţiei. "Ştiind că Facultatea de Inginerie Aerospaţială din Bucureşti este singura din ţară unde se studiază o ramură a aeronauticii, am decis să mă înscriu, că nu aveam nimic de pierdut. Părinţii m-au susţinut, chiar dacă, fiind singurul lor copil, au fost sceptici să mă lase singură în Capitală", îşi aminteşte tânăra.
La manşă
Nu i-a fost uşor la început, mai ales că în căminul studenţesc condiţiile erau deplorabile. "Mai veneam în vizită la prietenii care stăteau în cămin, dar în Oradea, şi ziceam că aici e altă viaţă. În Bucureşti spaţiile de cazare sunt în urmă cu vreo 30 de ani", povesteşte Andreea.
Totuşi, în perioada studenţiei din Capitală avea să adune o mulţime de amintiri faine. La finalul anului II a zburat pentru prima dată cu aeronave mici, pe Aerodromul Clinceni, unde a şi pilotat un asemenea aparat.
Un an mai târziu, în anul III, s-a angajat la Fokker, unde a şi făcut practică, firma fiind specializată în proiectarea şi producerea unor componente pentru avioane, inclusiv militare. Acolo a fost inginer aerospaţial, unul dintre rolurile sale fiind proiectarea unor componente suficient de rezistente pentru a fi utilizate în construcţia aeronavelor.
De la avioane la sateliţi
În 2021, când a început şi un masterat, şi-a schimbat jobul. Şi-a depus CV-ul la compania HPS (High Performance Structures) şi în scurt timp a fost angajată.
"Acolo am învăţat cum funcţionează sateliţii şi din ce se fac. A fost fascinant. Am făcut primele analize termice şi o grămadă de teste pentru a vedea dacă un satelit rezistă la temperaturile la care va fi expus după lansarea pe orbită, trecând prin toate straturile atmosferei până ajunge în spaţiu", povesteşte tânăra.
Odată ajuns în stratosferă, un satelit este programat să se poziţioneze doar într-un anume loc şi la o anumită distanţă faţă de planetă. Spre exemplu, cei de pe orbita medie gravitează deasupra Terrei la altitudini ce variază între 10.000 şi 20.000 kilometri, fiind folosiţi pentru semnale GPS şi în telecomunicaţii, iar cei de pe orbita polară sunt poziţionaţi la unghiuri de 90 de grade faţă de cei doi poli şi Ecuador, oferind informaţii meteo, despre starea vremii, stratul de ozon ori defrişările forestiere.
Pe aripile ştiinţei
Descoperindu-şi pasiunea pentru studierea sateliţilor, după câteva luni Andreea a îndrăznit mai mult, aplicând pentru un job la Deimos Space Romania, o companie spaniolă, cu filială şi la Bucureşti, care lucrează pentru Agenţia Spaţială Europeană (ESA) producând sateliţi de ultimă generaţie. După câteva interviuri dificile, a fost primită în echipă şi, timp de aproape doi ani, a fost singurul inginer din departamentul de zbor atmosferic al filialei din ţară, în companie fiind între puţinele fete, majoritatea celorlalte fiind spanioloaice.
"De obicei sateliţii îşi încheie misiunea după 5-10 ani. Apoi durează în medie 25 de ani să coboare de pe orbită, pentru că în trecut nu erau concepuţi cu motoare, aşa că sunt atraşi foarte încet de forţa gravitaţională a Pământului. Majoritatea se descompun în bucăţi mici, care apoi ard în timpul reintrării în atmosferă din cauza căldurii intense şi a forţelor aerodinamice. Văzuţi cu ochiul liber, seamănă cu nişte stele căzătoare (foto). Rămăşiţele lor nu sunt, totuşi, o ameninţare, chiar dacă au existat şi excepţii, pe care ESA vrea să le evite pe viitor prin noua generaţie de sateliţi", explică Andreea.
Reciclare în spaţiu
Rolul său este unul crucial în companie, asta pentru că programează satelitul aşa încât atunci când va coborî spre Pământ să ofere date de localizare, pentru a fi direcţionat spre un aşa-numit Point Nemo, o zonă uscată din sudul Oceanului Pacific, considerată cea mai izolată zonă de pe planetă, unde sunt trimişi în final toţi sateliţii care rezistă după intrarea în atmosferă, pentru a fi recuperaţi. "Cele care rezistă sunt de obicei ansamblurile metalice mai mari care au în compoziţie titan", zice inginera.
În viitor munca ei va fi şi mai importantă, deoarece ESA pregăteşte noi reguli stricte pentru lansarea sateliţilor, pentru a evita crearea deşeurilor spaţiale, adică a rămăşiţelor de sateliţi care rămân să graviteze în jurul Pământului, deja ajunse la ordinul zecilor de mii. "Proiectul la care lucrăm acum este un aşa-numit space rider (în română - călăreţ spaţial), primul laborator robotic care va fi lansat în spaţiu şi va sta acolo câteva luni, urmând să facă şi cercetări. El este proiectat astfel încât, atunci când va ateriza, să i se deschidă o parapantă pentru a permite aterizarea lui pe o pistă, ca apoi să poată fi refolosit în noi misiuni. Practic, primul vehicul spaţial reutilizabil", spune Andreea.
Căci ordinea şi sustenabilitatea sunt, zice ea, la fel de importante şi dincolo de nori ca pe Pământ...
INGINER NOMAD
Descoperă frumuseţile pământului
Spirit liber şi aventurier, Andreea Burlou călătoreşte de fiecare dată când are ocazia, mai ales că pentru Deimos Space România lucrează de acasă. De altfel, asta i-a permis să se şi mute în Oradea, unde locuieşte iubitul său, cu care se va căsători în acest an. Alături de el descoperă tot la câteva luni câte un alt colţ al lumii, cum ar fi Estonia, Letonia, Georgia, Portugalia, Columbia, Coreea de Sud, Mexic, Turcia şi Argentina.
Adesea, însă, lucrează şi când îşi ia vacanţă. "Îmi place ce fac, de aceea nici nu mă simt ciudat dacă îmi pornesc laptopul într-o zi în care aş fi liberă, chiar dacă mă aflu într-un loc pe care abia aştept să-l descopăr", zice tânăra.
