Filarmonica de Stat Oradea a anunţat lansarea "proiectului cultural inovativ" numit Initio 2021, care îşi propune să împărtăşească publicului larg muzica simfonică, vocal-simfonică şi artă lirică în spaţii neconvenţionale. 

Între evenimente se numără o gală de operă, un concert simfonic "Carmina Burana", dirijat de Tiberiu Soare, precum şi o seară dedicată lui Ceaikovski.

"Proiectul vine ca un îndemn pentru orădeni de a se reîntoarce plini de curaj în societate, după o perioadă atât de lungă şi restrictivă, care ne-a reamintit tuturor profunzimea, emoţia şi valoarea artei. Acest proiect se declină asemeni unui nou început, reprezentând o iniţiere a publicului larg în tărâmul magnific al artei lirice. Dorim ca prin acest demers să răspândim peste frumosul nostru oraş Art Nouveau miresmele tari ale muzicii de calitate, ale desfătărilor sonore de care avem atâta nevoie", au transmis, printr-un comunicat, reprezentanţii Filarmonicii. 

Potrivit acestora, Initio 2021 "promite începutul unei efervescenţe cultural-artistice în Cetatea Oradea, în formatul unei stagiuni estivale plină de entuziasm, ofertantă pentru întregul public, pentru care muzica va primi o nouă şi magică însemnătate". 


Programul cuprinde: 

2 – 3 iulie
Gală de Operă
Arii, uverturi şi coruri de operă
Dirijor: DAVID CRESCENZI
Solişti: VERONICA ANUŞCA - soprană
           MARIUS VLAD BUDOIU - tenor

8 –9 iulie
Ravel & Dvorak Concert
Maurice Ravel - Bolero
Antonin Dvorak - Simfonia a IX-a, " Din Lumea Nouăˮ
Dirijor: JANKÓ ZSOLT

15 – 16 iulie
Carl Orff - Carmina Burana
Dirijor: TIBERIU SOARE
Solişti: DIANA ŢUGUI - soprană
           NICOLAE BEJAN - tenor
           SEBASTIAN BALAJ - bariton
 
22 – 23 iulie
Ceaikovski Unlimited
P.I. Ceaikovski:
 - Concert nr. 1  pentru pian şi orchestră 
 - Uvertura - Fantezie " Romeo şi Julietaˮ
Dirijor: VLADIMIR LUNGU
Solist: MIHAI DIACONESCU - pian

6 – 7 august 
Classic Evergreen
Dirijor: LORENZO MORONI

13 – 14 august
The Armed Man – Karl Jenkins
Dirijor: FLAVIUS FILIP
Solişti: DIANA ŢUGUI -soprană
           ALEXANDRA LEŞIU - mezzosoprană
           CRISTIAN MOGOŞAN - tenor
           SEBASTIAN BALAJ - bariton
           REFI ERGHIUN - muezin

19 – 20 august
Zilele maghiare 2021
Johannes Brahms - Dansuri maghiare
Dirijor: ROMEO RÎMBU
 
25 – 29 august
Festival European Music Open


Filarmonica aminteşte că instituţiile de cultură care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural artistice în aer liber pot organiza activităţi cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 4 mp pentru fiecare persoană şi respectarea normelor de protecţie sanitară.

"Dorim să menţionăm că al doilea concert va avea loc în cazul în care până în ziua de miercuri a săptămânii respective, vor fi rezervate cel puţin 50% din locurile disponibile. Concertele stagiunii estivale sunt prevăzute în aer liber, în curtea interioară a Cetăţii Oradea, de la orele 20. În caz de vreme nefavorabilă ele se vor ţine în sala de concerte a filarmonicii", mai precizează organizatorii.