Piesa "Club Rocker", interpretată de românca Inna, a ajuns pe masa judecătorilor. Un artist spaniol îi acuză pe compozitorii Innei de plagiat.
Robert Ramirez spune că piesa lui "Minute of Life" a fost furată de compozitorii şi cântăreţii de la Play and Win, care i-au compus piesa Innei. Concret, spaniolul spune că românii i-au furat cele mai importante acorduri.
Ramirez le cere judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti să-i oblige pe compozitorii români să-i plătească 300.000 de euro, primul termen al procesului având loc marţi.
Inna nu este implicată, juridic, în proces. Însă, a declarat ea, este implicată sufleteşte, pentru că lucrează cu aceşti compozitori de opt ani. "Cu siguranţă adevărul se va demonstra în instanţă", a declarat Inna.