Orădenii sunt invitaţi vineri seara, de la ora 21, la o seară romantică la Casa Darvas - La Roche, care va găzdui un concert cu muzică italiană denumit "Innamorato di te" (Îndrăgostit de tine).

Conform unui comunicat transmis de Primăria Oradea, evenimentul este organizat de Oradea Heritage (Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din Judeţul Bihor).

"Concertul va fi susţinut de tenorul Eusebiu Huţan şi baritonul Florin Estefan. Participă artiştii: Emy Drăgoi - acordeon, 3D PRO' ECT Emy Drăgoi, Ovidiu Lup - pian, Onişor Rodilă - sintetizator, Dorin Pop - drums, Marian Bălan - chitară, Raul Lenart - contrabas. Evenimentul se va desfăşura în grădina Casei Darvas – La Roche, dar va trece dincolo de ziduri, deoarece participanţii vor putea savura momentele alături de artişti şi de pe strada Libertăţii, devenită pietonală. Aceasta va fi amenajată astfel încât publicul să se bucure de atmosfera unei seri frumoase de vară lângă un pahar de prosecco sau vin", au transmis organizatorii.

Intrarea este liberă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!