Abia s-au întors magistraţii Tribunalului Bihor din grevă - pardon, din „protestul prelungit” - că s-au trezit direct cu bocancii Inspecţiei Judiciare în mijlocul instanţei. Inspectorii au venit să răscolească registre și statistici şi să analizeze condiţiile de lucru, cu un interes aparte, după cum zic sursele lui Bihorel, pentru tot ce ţine de managementul preşedintei Carmen Teodora Balogh, aflată la final de mandat.
Cârcotaşii spun că secţia penală a instanței nu s-a umplut deloc de entuziasm. Magistraţii sunt sufocaţi de dosare, iar soluţiile pentru degrevarea de suprasarcini se lasă aşteptate, motiv pentru care atmosfera este atât de încărcată încât unii judecători au cedat nervos, alţii fac vizite la medici mai des decât la şedinţe, iar grefierii, deja în burnout, au depus inclusiv reclamaţii pentru hărţuire.
Rămâne de văzut ce vor scrie inspectorii în raport. Deocamdată, singura certitudine e că preşedinta instanţei n-a fost deloc încântată...