Inspectorul de specialitate Maria Oniţa-Avram din cadrul IŞJ Bihor a efectuat, joia trecută, un control la cele două şcoli, pentru a vedea care e situaţia de fapt. Pe cât de complicată părea situaţia, pe atât de simple sunt concluziile trase de IŞJ: toţi elevii rămân pe loc!
Cu voia IŞJ
Şeful IŞJ Bihor, Daniel Negrean, a declarat pentru BIHOREANUL, că situaţia este, într-adevăr, una atipică. "Vinerea înainte să înceapă anul şcolar am aflat că cei de la "Szacsvay Imre" nu au unde să şcolarizeze o clasă zero step-by-step. Cum în clădirea de pe Stănişoarei, care aparţine Colegiului Naţional Mihai Eminescu, exista o sală liberă, le-am dat acceptul să folosească acea încăpere. De asemenea, aveau acceptul ca mai multe clase de la "Szacsvay Imre" să mănânce în sala de mese din clădirea de pe Stănişoarei", a explicat Negrean cum a început ciudata situaţie în care elevii maghiari au ajuns să înveţe şi să mănânce într-o şcoală ce nu le aparţine.
Inspectorul general admite că problema ar mai fi avut o soluţie, şi anume ca elevi de la "Szacsvay Imre" să înveţe în două schimburi. "Dar dacă această clasă era goală, n-avea rost", a precizat Negrean.
Atipică, dar fără probleme
Şeful IŞJ Bihor mai sugerează că plângerea părinţilor este neîntemeiată. "Concluzia principală trasă în urma verificărilor este că procesul intructiv-educativ se desfăşoară normal, iar pe noi asta ne interesează. Cât despre sala de mese din imobilul de pe Stănişoarei, în care iau zilnic masa elevii de la "Szacsvay Imre", aceasta are aviz de la Direcţia de Sănătate Publică", a declarat Negrean.
În aceste condiţii, Inspectoratul Şcolar a decis ca în acest an şcolar, toţi elevii să rămână pe loc. Asta înseamnă că în clădirea administrată de Colegiul Mihai Eminescu vor continua să înveţe şi să mănânce elevii de la "Szacsvay Imre". În plus, pe clădirea şcolii vor rămâne ambele plăcuţe, adică atât cea a Colegiului, cât şi a şcolii generale, pentru ca toţi elevii să se poată "identifica" cu clădirea în care învaţă. "E o situaţie atipică, dar nu e niciun fel de problemă dacă împart o clădire", a mai spus şeful IŞJ Bihor.
Clădirea discordiei
Imobilul de pe strada Stănişoarei, aparţinând Primăriei, a fost, iniţial, în administrarea Şcolii cu clasele I-VIII George Coşbuc. În urmă cu doi ani, această şcoală s-a desfiinţat, iar clasele cu predare în limba română au fost "alipite" Colegiului Naţional Mihai Eminescu, iar cele cu predare în limba maghiară Şcolii Gimnaziale Szacsvay Imre.
Timp de un an, între 2010 şi 2011, clădirea a aparţinut şcolii maghiare, însă în vara acestui an Primăria a decis ca imobilul să intre în administrarea Colegiului.
Săptămâna trecută, părinţii elevilor români care învaţă în imobil au trimis Inspectoratului Şcolar, Prefecturii şi Primăriei o sesizare, nemulţumiţi că în clădirea în care învaţă copiii lor a rămas şi o clasă de la "Szacsvay Imre", dar şi de faptul că mai multe clase de elevi de la această şcoală mănâncă zilnic în clădire, respectiv că imobilul are două plăcuţe care atestă că în clădire sunt tot atâtea şcoli.