Insulele ecologice au fost create pentru a face colectarea deșeurilor mai curată, mai organizată și mai eficientă. Dar, pentru ca acest sistem să funcționeze, este nevoie și de implicarea celor care îl folosesc.
În continuare, întâlnim situații în care deșeurile sunt lăsate în jurul insulelor, pe trotuare sau pe spațiile verzi, deși aceste puncte de colectare au fost proiectate tocmai pentru a evita astfel de situații.
Gurile de alimentare sunt intenționat de dimensiuni reduse. Scopul lor este ca deșeurile menajere să fie introduse în saci de dimensiuni potrivite și să fie colectate separat, conform fracției corespunzătoare.
Pentru deșeurile care nu pot fi introduse în insulă sau care aparțin unor categorii speciale, există Centrele de Colectare prin Aport Voluntar, unde acestea trebuie transportate. În județul Bihor, prin operatorul de salubritate AVE și în parteneriat cu administrațiile locale, funcționează Centre cu Aport Voluntar în:
- Salonta
- Sânnicolau Român
- Tinca
- Beiuș
- Marghita
- Popești
- Săcueni
Un alt obiectiv al insulelor ecologice este limitarea accesului neautorizat la deșeuri. Totuși, atunci când deșeurile sunt abandonate în exterior, sistemul este din nou compromis.
Un sistem modern de colectare poate funcționa doar dacă este folosit corect.
Operatorul de salubrizare colectează. Autoritățile creează infrastructura. Instituțiile organizează și monitorizează sistemul.
Dar responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi.
Înainte să lăsăm un deșeu lângă o insulă ecologică, trebuie să ne întrebăm simplu: „Este acesta locul potrivit pentru el?”
Pentru că un oraș curat nu se construiește doar prin investiții și servicii de salubrizare.
Curățenia începe din fiecare casă.
Schimbarea începe cu noi.
AVE ROMÂNIA