Ca urmare a unei decizii recente, din 29 aprilie 2013, a Curţii Constituţionale, este posibil ca insulta şi calomnia să fie din nou infracţiuni. Spun "este posibil", deoarece o altă decizie anterioară a Curţii Constituţionale a fost ignorată de instanţele judecătoreşti, iar o afirmaţie sigură poate fi făcută doar după conturarea unei practici unitare a instanţelor.

Astfel, insulta şi calomnia au fost infracţiuni în România până în 2006 când au fost abrogate prin Legea nr. 278/2006. Dispoziţiile legii de abrogare au fost declarate neconstituţionale un an mai târziu, prin Decizia nr. 62/2007 a Curţii Constituţionale. În motivarea acestei decizii, s-a apreciat că a fost încălcat şi principiul egalităţii în drepturi, prevăzut în art. 16 din Constituţie, nerespectându-se interdicţia de lezare a demnităţii, onoarei, vieţii particulare şi a dreptului la propria imagine.

În urma acestei decizii, la nivelul instanţelor de judecată s-a conturat o practică neunitară. Unele instanţe au apreciat că insulta şi calomnia au redevenit infracţiuni întrucât deciziile CCR sunt obligatorii, iar dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 au încetat să mai existe din moment ce Parlamentul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a pune de acord reglementările din acest text de lege, constatat neconstituţional, cu prevederile corespunzătoare din Constituţie. Pe de altă parte alte instanţe au apreciat că reincriminarea faptelor de insultă şi de calomnie ar fi în neconcordanţă şi cu principiul legalităţii incriminării consacrat prin Constituţie.

Prin Decizia nr. 8/2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că normele de incriminare a insultei şi calomniei cuprinse în art. 205 şi 206 din Codul penal, precum şi prevederile art. 207 din Codul penal privind proba verităţii, abrogate prin dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, dispoziţii declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 62/2007 a Curţii Constituţionale, nu sunt în vigoare, întrucât nu este admisibil ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial. Săptămâna viitoare voi prezenta posibilele efecte ale deciziei din 29 aprilie 2013 a Curţii Constituţionale.