Prim-vicepreşedintele PNL Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, duminică, la Iaşi, întrebat dacă ar putea prelua şefia cancelariei prezidenţiale, că nu confirmă, dar nici nu infirmă acest lucru şi că preşedintele ales Klaus Iohannis îşi va prezenta singur echipa.

MRU a spus că va fi aproape de Klaus Iohannis indiferent de poziţia pe care o va avea, scrie Mediafax. "Nu confirm, dar nici nu infirm. Preşedintele Klaus Iohannis îşi va prezenta singur echipa. Voi fi aproape de el, indiferent de poziţia mea", a spus Ungureanu.

Presa a relatat că unul dintre numele vehiculate pentru şefia cancelariei prezidenţiale este cel al lui Mihai Răzvan Ungureanu, după ce al lui Dan Mihalache.

Mai mulţi intelectuali - între care Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu - i-au transmis lui Klaus Iohannis, într-o scrisoare deschisă, că au fost uimiţi citind o listă a posibililor săi consilieri. În replică, preşedintele ales a răspuns că rămâne credincios angajamentelor luate, lucru ce se va reflecta în toate deciziile sale.

"Chiar dacă în alegeri aţi fost candidatul unei alianţe de partide, votul a fost acordat acelor principii cu care am înţeles că vă identificaţi: lupta împotriva corupţiei, întărirea statului de drept, modernizarea ţării, impunerea unui alt stil de a face politică. Aţi vorbit recent despre asasinarea României în aceşti 25 de ani ai tranziţiei ca urmare a parazitării bugetului ţării de către o alianţă a clasei politice cu oameni de afaceri oneroşi. Cei ieşiţi în stradă la Cluj, Timişoara şi Bucureşti n-au manifestat în sprijinul vreunui partid politic, ci pentru valorile pe care le întruchipaţi în ochii lor. Ca primar al Sibiului, participând prea puţin la jocurile puterii de la centru, păreaţi să proveniţi mai curând din rândul lor decât din rândul acelor politicieni versaţi pentru care interesele de grup predomină asupra celor naţionale. La urma urmei, de asta aţi şi fost votat", se arată în textul menţionat.

Semnatarii scrisorii spun că au fost uimiţi când au citit lista posibililor săi colaboratori.

"Tocmai pentru că aţi generat atâtea speranţe, am fost uimiţi când am citit lista posibililor dumneavoastră colaboratori. Până acum nu aţi dat nici o dezminţire în privinţa lor. Desigur, nu ne-am închipuit nici o clipă că echipa care vă va însoţi la Cotroceni va fi lipsită de orice culoare politică. Suntem totuşi uimiţi şi îngrijoraţi că v-aţi oprit, pentru funcţia de şef al cancelariei prezidenţiale, asupra unei persoane (Dan Mihalache) ale cărei antecedente nu-l recomandă în nici un caz ca pe un democrat veritabil. De la traseul său curricular, care începe în perioada Văcăroiu, traversează "perioada Năstase" virând apoi către Crin Antonescu trecând apoi prin opinia sa, pe care a făcut-o publică, privind parteneriatul româno-american, şi până la felul în care se exprimă domnia sa ("jigodie frustrată", (...) "mai caută pe goagăl") e în grav dezacord cu ce aşteptăm din partea instituţiei prezidenţiale. Stilistic, se află la antipozi faţă de dumneavoastră, şi ne e greu să ne închipuim cum ar decurge o asemenea colaborare. Nu multe vorbe bune se pot spune şi despre ceilalţi consilieri ce par a fi fost nominalizaţi", menţionează ei.