Festivalul Waves, care se desfășoară în acest weekend la Ștrandul cu valuri din Băile 1 Mai, stârnește un interes deosebit, astfel că organizatorii roagă publicul să vină din timp la concertul aniversar BUG Mafia, să achiziționeze bilete online și să aibă brățările prinse pe mâini, pentru a evita aglomerația de la intrare. Duminică seara, sunt așteptați 6.000 de spectatori.

„Îndemnăm publicul să cumpere bilete online, pentru a nu se forma cozi la intrare, și să vină la ștrand din timp, începând cu ora 17, pentru a evita aglomerarea. Cei care au abonamente, respectiv brățara cu card, vor putea intra la festival doar cu bățara pusă pe mână și intactă, fără rupturi sau cusături”, a transmis, duminică, Asociaţia de Promovare a Turismului în Băile Felix şi Băile 1 Mai.

Președintele Asociației, Ciprian Anta, a declarat BIHOREANULUI că măsurile sunt necesare datorită numărului mare de spectatori care e așteptat duminică. „Jandarmeria a impus un număr maxim de 6.000 de spectatori, iar până duminică la prânz sunt vândute 4.800 de bilete, așa că ne așteptăm la un public foarte numeros. Ar fi bine dacă oamenii nu s-ar înghesui la intrare și ar cumpăra bilete online, ca să nu riște să nu li se permită accesul”, a precizat Anta.

Primele două zile ale festivalului au atras mulți turiști și localnici la Ștrandul cu valuri. Punctul culminant al Waves Festival va fi, însă, duminică: pe scenă vor urca Caddy, Uzzi şi Tataee, adică membrii trupei B.U.G. Mafia, cu un concert aniversar la împlinirea a 30 de ani de când au fost puse bazele formaţiei. Cei trei au lansat piese cunoscute şi apreciate, ca de pildă "Străzile", "Când Trandafirii mor" ori "Cine e cu noi", astfel că apariţia lor este dintre cele mai aşteptate.

Potrivit programului oficial al Waves Festival, trupa urmează să cânte duminică, de la ora 22. Intrarea la eveniment se face pe bază de bilete ori abonamente, care încă mai pot fi cumpărate de pe site-ul Entertix.ro.


(foto: Waves Festival)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!