Adrian Hladii, interlopul orădean căutat pentru uciderea tinerei Dalia Duca şi rănirea unui prieten de-al acesteia, a fost dat în urmărire naţională, în consemn la frontieră, dar şi în consemn în ţările din spaţiul Schengen, au anunţat, joi, surse judiciare, citate de Digi 24.

Anchetatorii iau în calcul, deci, şi posibilitatea ca suspectul să fi reuşit să fugă în străinătate, în cele 24 de ore scurse de la comiterea celor două fapte.

Semnalarea în ţările Schengen poate echivala, prin consecinţe, cu darea în urmărire internaţională, în sensul că un individ consemnat în acest fel este reţinut, dacă este identificat, de orice unitate de poliţie din spaţiul comunitar.

Informaţia nu a fost confirmată oficial. De altfel, în cursul zilei de joi niciunul dintre reprezentanţii Parchetului Bihor abilitaţi să comunice cu presa nu a răspuns la telefoane, nici la solicitările scrise ale BIHOREANULUI.

Adrian Hladii este cunoscut cu antecedente penale. Aceleași surse susțin că el a mai fost anchetat de trei ori în România, de două ori pentru furt şi o dată pentru distrugere. Unele dintre fapte au fost comise pe când era minor. În plus, el a mai suferit o condamnare în Austria.