Un bărbat a fost rănit grav, miercuri, în localitatea bihoreană Şinteu, după ce un tractor s-a răsturnat peste el.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale, dar și un elicopter SMURD.
"Este vorba despre un bărbat peste care s-a răsturnat un tractor. A fost trimis elicopterul SMURD de la punctul de operare aeromedicală Jibou, care a preluat persoana şi a transportat-o la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Oradea. Victima este încă în evaluare, în stare stabilă. A suferit un traumatism toracic complex. Încă se fac tomografii, primeşte îngrijiri medicale. Va rămâne internat, cu siguranţă", a declarat, contactat de BIHOREANUL, dr. Hadrian Borcea, şeful UPU SMURD Bihor.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana, maiorului Camelia Roșca, pe lângă elicopterul SMURD, s-a mai aflat și un echipaj de la Stația de Pompieri Aleșd.
Împrejurările producerii accidentului vor fi anchetate de polițiști.