Misiune de salvare dificilă, marţi seară, pentru salvamontiştii din Bihor. 10 salvatori din cadrul Serviciului Judeţean Salvamont Salvaspeo Bihor au intervenit, în Vadu Crişului, pentru salvarea unui adolescent în vârstă de 16 ani, care a suferit o dislocare de genunchi.
Potrivit salvamontiştilor, tânărul s-a accidentat pe traseul turistic "Circuitul versantului stâng " - marcat Punct roşu, în Defileul Crişului Repede - masivul Pădurea Craiului. Mai exact, între Vadu Crişului şi Şuncuiuş, aproape de punctul belvedere.
Contactat de BIHOREANUL, şeful Salvamont Bihor, Pinter Istvan, a precizat că băiatul rănit este din Oradea și făcea parte dintr-un grup de elevi aflaţi în excursie la Vadu Crişului. De altfel, cei din grup au și sunat la 112 după ajutor.
"Misiunea a fost încheiată, a durat aproximativ două ore. Vorbim de un grup de elevi care erau în excursie la Vadu Crişului, însoţiți de un profesor. La acţiune au participat 10 salvatori de la Salvamont Salvaspeo şi echipajul EPA din cadrul SMURD Aleşd", a precizat Pinter.
Acesta a mai precizat că acţiunea a fost îngreunată de terenul dificil - o pantă accidentată, abruptă şi noroioasă - precum şi de lăsarea întunericului.
Transportul tânărului prin pădure a fost destul de greoi, însă după aproximativ două ore, el a fost predat în siguranţă echipajului SMURD care l-a dus la spital, pentru îngrijri de specialitate.
De altfel, starea de spirit a victimei a fost bună și nu a prezentat alte probleme de sănătate.
Cel mai probabil adolescentul s-a rănit alunecând din cauza frunzelor ude din pădure.