Spitalul Pelican din Oradea, parte a rețelei Medicover, a anunțat că, până în luna septembrie, copiii și tinerii pacienți cu vârste de până la 30 de ani care au indicație de chirurgie robotică din patru specialități medicale pot beneficia de aceste intervenții gratuit în unitatea spitalicească.
„Programul caritabil este valabil până la finalul lunii septembrie și este dedicat copiilor și tinerilor pacienți din toată țara care au indicație de chirurgie robotică din specialitățile medicale: chirurgie generală, urologie, ginecologie și chirurgie pediatrică”, se arată într-un comunicat transmis presei luni.
Chirurgia robotică reprezintă una dintre cele mai avansate tehnologii chirurgicale disponibile la ora actuală, permițând intervenții minim invazive, cu precizie sporită, pierderi reduse de sânge, risc scăzut de complicații și o recuperare rapidă, cu reintegrare socială și profesională într-un timp mai scurt.
Costurile ridicate ale acestor intervenții sunt, de multe ori, inaccesibile pentru pacienți. De altfel, acesta este motivul pentru care Medicover a inițiat proiectul, se arată în comunicatul de presă.
„Familiile care doresc să beneficieze de acest program pot contacta call-center-ul spitalelor Medicover pentru a programa o consultație. După evaluarea medicală a specialiștilor, dacă se confirmă indicația pentru chirurgie robotică, pacientul este inclus în program, fără niciun cost suportat de familie”, mai explică informarea.
Programul a debutat deja la Spitalul Medicover Pelican Oradea, iar din acest an și la Spitalul Medicover Cluj.
Până în prezent, au fost operați prin această tehnică 9 copii, inclusiv o fetiță supusă unei intervenții de extirpare a unui rinichi și a ganglionilor, în urma unui diagnostic oncologic. Ceilalți pacienți sufereau de hernii de diverse tipuri, varicocel, chisturi la nivelul splinei și tumori renale.
„Accesul la tehnologie medicală de ultimă generație nu trebuie să fie un privilegiu, ci o normalitate. Chirurgia robotică reprezintă viitorul, așa cum sunt și copiii și tinerii cărora ne adresăm prin acest proiect. Prin acest program, redăm speranța câtorva zeci de copii și tineri care pot beneficia de intervenții robotice la standarde internaționale, altfel inaccesibile”, a declarat dr. Ovidiu Gogu Cacuci, managerul Spitalului Medicover Pelican Oradea, citat în comunicat.
Printre cel mai frecvente afecțiuni tratate în cadrul programului se numără herniile congenitale, care afectează aproximativ 1–5% dintre copiii cu vârste fragede, patologia testiculară, prezentă la până la 15% dintre adolescenți, precum și tumorile renale.
În cazul tinerilor cu vârsta de până la 30 de ani, printre indicațiile frecvente de chirurgie robotică se regăsesc afecțiuni precum chisturile ovariene complexe, endometrioza severă, fibroamele uterine, malformațiile urogenitale, dar și anumite tumori renale sau urologice.
„În funcție de succesul acestei inițiative, programul va fi prelungit și după luna septembrie”, se mai arată în comunicat.