Nu-i uşor să ajungi în vârf, dar e şi mai greu să rămâi acolo. O ştiu şi campionii României la baschet, care, din toamnă, vor juca în trei competiţii, inclusiv în Champions League-ul baschetului european.

Conştienţi de presiunea "ataşată" statutului de campioni en-titre, liderii CSM au adus "întăriri" serioase pentru noul sezon, între care se remarcă orădeanul Titus Nicoară, unul dintre cei mai valoroşi jucători români. Suporterii mai primesc o veste bună, aceea că, în loc să se înghesuie la cozi, îşi vor putea cumpăra online bilete cu loc!

Reunirea "leilor"

La începutul lunii iunie, în urma unui meci extrem de disputat, echipa de baschet CSM CSU Oradea a devenit, în premieră, campioană naţională, după ce a învins, cu 79-73, BC Mureş, performanţa scoţându-i pe fanii orădeni în Piaţa Unirii, unde au sărbătorit cu şampanie şi artificii. După o pauză prea lungă pentru suporteri, iar pentru sportivi probabil prea scurtă, favoriţii orădenilor vor intra din nou în arenă.

Formaţia antrenată de Cristian Achim - care, la fel ca secundul Milan Mitrovic, a semnat în vară un contract pe două sezoane cu CSM CSU Oradea - se va reuni pe 31 iulie, urmând ca pe 7 august, după analizele medicale, să plece în cantonament la Debreţin.

Tot în preambulul noului sezon, baschetbaliştii vor juca în trei turnee de pregătire, unul fiind Memorialul "Antonio Alexe" (8-10 septembrie), la care va participa şi una dintre cele mai celebre formaţii din Estul Europei, Partizan Belgrad. Apoi, pe 15 septembrie, CSM CSU Oradea va avea, tot pe teren propriu, şansa câştigării unui nou trofeu, în meciul cu U BT Cluj-Napoca pentru Supercupa României.

Mirković la switch

Baschetbaliştii lui Achim se întorc la antrenamente biruitori, dar nu toţi. În intersezon, CSM a făcut schimbări esenţiale în lot, una care a surprins fanii fiind înlocuirea căpitanului american William Franklin cu sârbul Branko Mirković (foto), care vine de la multipla campioană a Belarusului, Tsmoki Minsk, şi are o experienţă prolifică în cupele europene. Mai mult, Mirković a fost naturalizat în Bulgaria pentru a putea juca în echipa naţională a ţării vecine.

Clubul nici măcar nu a negociat cu Franklin un viitor contract, preferând să caute un jucător cu palmares bogat şi abilităţi de a arunca de 3 puncte. "La finalul sezonului trecut ne-a anunţat că vrea să-şi încheie cariera de profesionist. Am început imediat - şi aşa era târziu - căutările pentru un nou coordonator. Ulterior, el şi-a manifestat dorinţa de a mai continua un an, dar negocierile cu Mirković erau deja în curs şi am considerat că e cea mai bună opţiune pentru noi", spune noul preşedinte, Şerban Sere, care ştie că "bulgarul" va avea de muncit pentru a-l înlocui pe fostul căpitan în preferinţele suporterilor.

Repatriaţi la CSM

Din echipa veche, CSM CSU Oradea i-a păstrat în schimb pe MVP-ul sezonului trecut, Sean Barnette, şi pe Martin Zeno, american care a contribuit decisiv la câştigarea titlului. De asemenea, conducerea s-a axat pe păstrarea jucătorilor români Andrei Mandache, Bogdan Ţîbîrnă, Rareş Paşca şi Bogdan Nicolescu şi l-a "repatriat" pe orădeanul Titus Nicoară (foto), care în urmă cu două sezoane a părăsit echipa pentru Steaua, atrăgându-şi atunci nemulţumirea unora dintre fani.

Anunţul privind întoarcerea lui Titus, unul dintre cei mai valoroşi baschetbalişti români, a fost primit acum cu entuziasm. "Cred că, împreună cu Clujul, avem cei mai buni jucători români în lot. Acesta poate fi un atu important, având în vedere că în Liga Naţională este obligatorie prezenţa cel puţin unui român pe parchet, iar în Cupa României a cel puţin doi", spune Sere.

Alte noutăţi sunt întoarcerea pivotului canadian Sean Denison, care în 2013-2014 a ajutat formaţia să ajungă în finalele Ligii Naţionale, respectiv ale Cupei României, şi "înregimentarea" altui jucător cu un palmares bogat, Muhamed Pašalić, care vine de la U BT Cluj-Napoca şi este component al "naţionalei" Bosniei-Herţegovina. "Ne dorim aducerea unui al şaselea jucător străin. Vom avea meciuri multe şi obositoare", crede Sere. Din toamnă, elevii lui Achim vor juca în trei competiţii: Liga Naţională, Cupa României şi Champions League, o nouă întrecere europeană organizată de FIBA.

Bilete cu click

Pentru a-i vedea pe campioni pe teren propriu, fanii vor intra în Arena Antonio Alexe după un nou sistem de ticketing. Ca să-şi asigure locurile preferate, aceştia sunt invitaţi să-şi facă abonamente, care vor costa 180 lei pentru cei care le-au avut şi sezonul trecut şi 230 lei pentru abonaţii noi, respectiv 100 lei pentru copiii sub 14 ani. Abonaţii vechi pot să le reînnoiască din 18 august, la sediul din strada Primăriei, iar ceilalţi doritori pot să-şi facă abonamente din 29 august.

Vestea bună e că de-acum biletele se vor vinde cu rând şi loc inclusiv online, pe eventbook.ro, la preţul de 10 lei. Astfel, vor fi eliminate cozile de la intrări şi "bătaia" pe locuri, suporterii putându-se concentra pe încurajarea echipei, care, sezonul acesta, nu va avea o misiune uşoară, fiind nevoită să-şi apere titlul.


TEST ÎN EUROPA
Vânătoarea de titluri

Pentru a accede în grupele Champions League, orădenii trebuie să treacă întâi de două tururi preliminare, primul urmând să-l joace, în septembrie, împotriva BC Prievizda din Slovacia. Dacă nu se vor califica, vor intra totuşi în grupele altei întreceri intercluburi, FIBA Europe Cup. Oficial, CSM îşi propune, la fel ca sezonul trecut, să intre în semifinalele Ligii Naţionale şi Cupei României, dar de fapt baschetbaliştii vânează din nou titlul naţional.

"Sunt extrem de mulţumit de parcursul echipei. În această vară lotul s-a întărit, iar în următorul sezon sper să ajungem în grupele Champions League şi să câştigăm un trofeu", spune Gheorghe Vajai, patronul firmei Gavella, sponsorul de tradiţie al echipei.

În sezonul august 2015 - iunie 2016, bugetul s-a ridicat la circa 3,5 milioane lei (aproximativ 770.000 euro). Mai mult de jumătate din sumă, circa 2 milioane lei, a fost asigurată de sponsorii formaţiei, iar restul de 1,5 milioane lei de CSM.