Turiştii şi bihorenii vor putea vizita gratuit mai multe obiective de interes cultural din Oradea, sâmbătă, cu prilejul Zilei Europene a Patrimoniului.

Potrivit unui comunicat transmis de Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din judeţul Bihor (Oradea Heritage), pe lista obiectivelor deschise gratuit publicului se numără Casa Darvas - La Roche, Turnul Primăriei Oradea, Sinagoga Sion, Sinagoga Aachvas Rein (Muzeul evreilor) şi Templul Francmasoneriei.

Acestea vor putea fi vizitate sâmbătă între orele 10 și 18.

Oaspeții vor avea parte şi de tururi ghidate, care vor începe la orele 14, 15, 16, 17, în următoarele obiective: Casa Darvas - La Roche, pe strada Iosif Vulcan nr. 11, prezintă o nouă expoziţie – Belgrad "Feţele (ne)obişnuite ale Art Nouveau", ghidaj realizat în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România, colectiv coordonat de preşedinte arhitectul Daniel Panait şi arhitectul Mara Vida; Sinagoga Aachvas Rein, pe strada Primăriei nr. 23, oferă vizitatorilor expoziția temporară "Biró József Remember 2022", ghidaj oferit de istoricul Gabriela Lobonţ; Templul Francmasoneriei, pe strada Armatei Române nr. 4, ghidaj realizat de dr. Dacian Palladi, din partea Asociaţiei "Ţara Celor Trei Crişuri".

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!