Comuna Căbeşti din judeţul Bihor va deveni centrul rural al sculpturii din România, căci va găzdui în perioada 29 iulie - 7 august Tabăra Naţională de Sculptură "Între teluric şi celest", care se va încheia cu un festival numit SculptFEST. 

Land art la Căbești

Reprezentanţii comunei Căbeşti au transmis, printr-un comunicat, că este pentru prima oară în istoria recentă a aşezării când găzduieşte un eveniment cultural de calibru naţional. 

„Celebrând munca artistică şi cultura contemporană într-o societate aflată în plină transformare, comuna Căbeşti va deveni, în decursul perioadei 29 iulie - 7 august a acestui an, capitala rurală a sculpturii în România", spun organizatorii.

Tabăra Naţională de Sculptură Căbeşti „Între teluric şi celest" & Festivalul SculptFEST este un proiect unic, care va cuprinde o expoziţie permanentă de lucrări de top land-art, sculpt-obiect şi sculptură a 10 sculptori renumiţi pe plan local şi naţional.

Concert Subcarpați

Conform gazdelor, tabăra are printre obiective şi promovarea turismului local, „astfel că peisajul armonios al Văii Roşiei din comuna Căbeşti va fi întregit de creaţii inedite, iar pe Valea Dâlbii din aceeaşi comună vor avea loc o serie de evenimente dinamice". 

Va fi deschisă, de asemenea, o expoziţie ce include picturi şi sculpturi realizate de artiştii participanţi la tabără şi nu numai, într-un spaţiu neconvenţional de lângă sediul administraţiei locale a comunei Căbeşti. 

În ceea ce priveşte SculptFEST, evenimentul va cuprinde activităţi pentru copii, precum şi concerte, susţinute inclusiv de Iarba Fiarelor şi Subcarpaţi. 

Tabăra Naţională de Sculptură Căbeşti „Între teluric şi celest" este organizată de Asociaţia Orizont Verde, cu sprijin şi finanţare din partea Ministerului Culturii şi Primăriei şi Consiliului Local al Comunei Căbeşti.


Programul Taberei Naţionale de Sculptură:

- 29 iulie - deschiderea Taberei cu prezentarea artiştilor, a conceptului taberei şi a obiectivelor sale;
- 29 iulie - 06 august - desfăşurarea lucrărilor Taberei pe Valea Roşie - comuna Căbeşti;
- 29 iulie - 07 august - expoziţie lucrări artişti plastici într-un spaţiu neconvenţional de lângă sediul Primăriei Comunei Căbeşti;
- 6 - 7 august - Festivalul dedicat închiderii lucrărilor Taberei – „SculptFest, între teluric şi celest",  locaţie Valea Dâlbii Comuna Căbeşti:
- 7 august - închiderea Taberei Naţionale  de Sculptură - „SculptFest, între teluric şi celest" – Căbeşti 2022
 
Programul SculptFEST:

(Valea Dâlbii)

Sâmbătă 6 august:

- ora 12:00 deschiderea zonei de Festival cu zona de  food court, tarabe comerciale, expoziţii artistice;
- ora 19:30 – Concert IARBA FIARELOR;
- ora 21:30 – Concert SUBCARPAŢI.

Duminică 7 august:

- ora 12:00 - deschiderea zonei de Festival cu zona de  food court, tarabe comerciale, animaţii pentru copii, expoziţii artistice;
- ora 13:00 - recital Ursit – one man show;
- ora 14:30 – recital Dafina & Maatul Paler;
- ora 16:00 – recital Chris Heart;
- ora 18:00 – premierea artiştilor participanţi la Tabăra Naţională de Sculptură - ,,SculptFest, între teluric şi celesc" – Căbeşti 29 iulie – 7 agust 2022

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!