Sunt extrem de selectiv cu canalele TV pe care le las să-mi intre în casă, dar, chiar şi aşa, am auzit de Rareş Bogdan. Nu l-am urmărit niciodată, ştiu doar că are emisiune la Realitatea, că a ajuns la Bucureşti de la Cluj, că este absolvent de ştiinţe politice şi că se îmbracă excesiv de elegant pentru un platou TV. Informaţia de pe urmă a ajuns la mine pe calea umorului de pe un site şi o revistă de satiră care făceau mişto de el pe tema asta. Dar instalarea lui în cap de listă PNL pentru alegerile europarlamentare m-a mirat şi m-a întristat deopotrivă, ca de fiecare dată când un jurnalist intră în politică.
Intruşii nu sunt atât de bineveniţi în partidele politice pe cât pare. De obicei sunt promovaţi şi susţinuţi din motive de populism sau lipsă de idei şi acceptaţi în situaţii de criză pentru a sluji unui scop de moment. Planurile pe termen lung nu funcţionează cu ei, pentru că intruşii nu au formare interioară de membru de partid, nu înţeleg modul în care funcţionează partidele şi politica, nu rezistă la tăvăleală şi cedează repede. Cam toţi cei care au intrat în politică direct la vârf fără să fie politicieni cu pedigree au ieşit dezgustaţi şi nu s-au mai întors niciodată.
Dar ştacheta populismului a fost coborâtă suficient de mult în România pentru a ne mai mira că un jurnalist TV intră în politică direct în bătălia pentru europarlamentare. Să nu uităm că Ilie Năstase a participat la alegeri pentru Primăria Bucureşti, că Irina Loghin a fost deputat şi senator, iar Gigi Becali a ajuns chiar parlamentar de Bruxelles. În anii ’90 se scanda "Hagi Preşedinte!", iar Moise Guran a fost propus ca prim-ministru de către publicul său. Dacă Sandra Romain ar ajunge pe buletinele de vot ar ciupi şi ea nişte procente; ca formă de protest împotriva clasei politice, fireşte, nu de alta.
Mass-media au dărâmat gardul dintre politică şi entertainment, iar acum oamenii au ajuns să confunde noţiunile şi să voteze din distracţie, fără să-şi dea seama că îşi distrug viaţa pe termen lung. Intruşii sunt simpatizaţi de public. Mulţi îi confundă cu nişte haiduci care se vor răzvrăti împotriva partidelor şi le vor aduce pe calea cea bună, iar politica va deveni mai corectă. Dar şansele ca aşa ceva să se întâmple sunt sub 0%. La cel mai mic semn de revoltă, sistemul îi ejectează ca pe o bulă de puroi.
Nominalizarea lui R.B. are ca miză şi atragerea atenţiei asupra unor alegeri pentru care poporul are un dezinteres natural profund. Poate, cândva, o minte luminată va lipi cumva europarlamentarele de concursul Eurovision şi, astfel, alegerile vor deveni un fenomen de interes la limita isteriei, iar rating-ul va fi maxim. Până atunci, oamenii obişnuiţi vor încerca prea puţin să înţeleagă ce e Parlamentul European şi la ce este bun, se vor limita doar la a-i invidia pe "îmbuibaţii de acolo" pentru salariile lor fabuloase şi pensiile care îi aşteaptă.