Vremea capricioasă le dă bătăi de cap şoferilor. Pompierii bihoreni au intervenit, luni, în satul bihorean Lunca, pentru a degaja apa de pe şosea, pe drumul care duce la Vârtop.
Potrivit unui comunicat al ISU Crişana, după topirea zăpezilor de pe versanţi, apa a acoperit carosabilul, la intersecţia drumului naţional 76 cu drumul naţional 75, iar militarii din Ştei au fost chemaţi să rezolve problema.
Pompierii au fost anunţaţi la ora 12.15, iar două ore mai târziu încă evacuau apa. Circulaţia rutieră în zonă a fost îngreunată din acest motiv.
Cu grenada în curte
Pe de altă parte, ISU Crişana a mai anunţat că sâmbătă un localnic din Ucuriş, comuna Olcea, a găsit o grenadă în propria curte, în timp ce făcea lucrări de reamenajare.
"După identificarea unei grenade defensive, provenită din cea de-a doua conflagraţie mondială, specialiştii pirotehnişti au procedat la cercetarea zonei în vederea asanării altor potenţiale muniţii, după care au transportat şi depozitat grenada în condiţii de siguranţă, în scopul distrugerii ulterioare prin explozie controlată", se arată în comunicatul Inspectoratului.
Pentru a preveni un accident, pompierii le reamintesc bihorenilor că, în cazul descoperirii muniţiilor şi elementelor de muniţie trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajelor specializate.