Responsabilă cu colectarea deşeurilor pentru mai bine de 250.000 de bihoreni, compania de salubritate AVE Bihor îşi ia în serios şi rolul de educator. În cadrul unei ample campanii de conştientizare a importanţei colectării separate a deşeurilor, reprezentanţii firmei îi învaţă pe cei mici şi pe cei mari cum trebuie să arunce resturile.

Pentru a demonstra avantajele sortării deşeurilor, angajaţii AVE Bihor au făcut şi un experiment inedit într-o şcoală din Bihor, selectând corect deşeurile deja aruncate. Concluzia: când au fost puse în pubela potrivită, factura de salubritate s-a înjumătăţit. Lecţie pe care au învăţat-o deja şi locatarii unor blocuri din Beiuş...

Ecologia se învaţă!

În cadrul campaniei demarate de AVE Bihor, toate clasele din Salonta au fost dotate de compania de salubritate cu recipiente pentru colectarea separată a deşeurilor. În plus, elevii şi profesorii au participat la lecţii concrete de ecologie.

Tot în Salonta, în faţa punctelor de colectare din cartierele de blocuri, s-au instalat elevi voluntari care le-au explicat cetăţenilor cum anume trebuie să arunce deşeurile. De asemenea, salontanii au primit mini-pubele pentru colectarea separată a biodeşeurilor, dar şi saci cu pământ de flori, obţinut din aceste resturi, aflând astfel că gestul lor de a arunca separat deşeurile chiar are o utilitate!

AVE Bihor

Costuri la jumătate

Pentru a înţelege cetățenii rolul pragmatic al colectării separate, reprezentanţii AVE Bihor au făcut un experiment inedit. Într-o şcoală în care au observat că deşeurile au fost aruncate laolaltă, indiferent de fracţia din care făceau parte, au golit pubelele şi au sortat resturile în cinci fracţii, aşa cum toţi locuitorii ar trebui să le arunce.

Profesorii şi elevii care au urmărit experimentul au constatat cum cantitatea de deşeuri reziduale, ce reprezintă cea mai mare pondere în costul de salubritate, s-a redus cu 50%. Implicit, şi preţul facturii lunare pentru gestionarea deşeurilor a scăzut, de la 1.000 lei la 500 lei. Simplul gest de a sorta corect deşeurile face, deci, toţi banii!

Exemplul din Beiuş

Şi locatarii din Asociaţia de proprietari Aurel Vlaicu din Beiuş au înţeles că sortarea deşeurilor este mai rentabilă. Aproape 700 de beiuşeni locuiesc în cele 440 de apartamente şi toţi dovedesc responsabilitate în gestionarea deşeurilor.

Punctele de colectare a deşeurilor sunt împrejmuite, iar regulile colectării sunt afişate clar şi accesibil. În plus, oamenii au putut afla aceleaşi informaţii și din pliantele distribuite de angajaţii companiei de salubritate şi din discuţiile purtate cu aceştia, în ultimele luni.

Pentru că respectă colectarea separată, locatarii din această asociație au cele mai mici facturi, prin comparaţie cu alţi clienţi ai AVE Bihor care locuiesc la bloc. Semn clar că, dacă sunt dispuşi să asculte şi apoi să respecte regulile, bihorenii au de câştigat.

Ţarc gunoaie Beiuş


CE ŞI UNDE ARUNCĂM

Colectarea separată: cum se face?

În sacii galbeni se aruncă deşeurile din plastic şi metal: recipiente de plastic pentru băuturi sau alimente, pungi şi folii curate, dopuri de plastic, spray-uri, ambalaje metalice sau tetrapak, agrafe deteriorate, doze de aluminiu, farfurii și pahare de unică folosință, pahare de iaurt, capace de metal de la borcane, mape de plastic, blistere sau folii de medicamente (goale).

În sacii albaştri se aruncă deşeurile din hârtie şi carton: cutii de carton, cutii de cosmetice, pungi de hârtie, ziare, maculatură, cărți de vizită, reviste, cărți, plicuri.

În pubelele verzi se aruncă deşeurile din sticlă: ambalaje de diferite culori, provenite de la băuturi sau produse alimentare.

În pubelele maro se aruncă biodeşeurile: resturi de pâine și cereale, zaț de cafea, resturi de ceai, coji de ouă, coji de nucă, cenușă de la sobe (când se arde numai lemn), rumeguș, fân și paie, resturi vegetale din curte (frunze, crengi și nuiele mărunțite, flori), resturi de carne și pește, gătite sau proaspete, resturi de produse lactate, ouă, ziare, hârtie, carton umede și murdare (mărunțite), şerveţele şi batiste de hârtie folosite.

În pubelele negre se aruncă deşeurile reziduale: scutece, tampoane, cenușă de la sobe (dacă se ard și cărbuni), resturi vegetale din curte tratate cu pesticide, lemn tratat sau vopsit, conținutul sacului de la aspirator, mucuri de țigări, veselă din porțelan spartă, geamuri sparte, păr și blană, excremente ale animalelor de companie.

AVE Bihor