Pentru că oamenii de pe întreg mapamondul s-au obişnuit să consume fără remuşcări produse care epuizează resursele Terrei, de câţiva ani încearcă să-şi facă loc în fiecare gospodărie din Europa conceptul de "economie circulară", care presupune că fiecare obiect trebuie să fie folosit cât mai mult, în loc să devină rapid gunoi.

În acest scop, de o lună, în Oradea deşeurile nu se mai separă în trei fracţii, ci în cinci. În loc să arunce resturile reciclabile de-a valma, orădenilor li se cere să le separe pe categorii, ceea ce creşte şansele fiecărui tip de ambalaj să redevină materie primă.

Ca să-i ajute pe clienţi să înţeleagă şi să respecte aceste reguli, RER Vest a elaborat un ghid de colectare separată şi a demarat o amplă campanie de informare. Cu cât mai mulţi oameni vor respecta colectarea separată, cu atât Oradea va fi un oraş mai grijuliu cu propriul viitor.

Întâi la case

Din 3 iulie, Primăria a introdus regula colectării separate în cinci fracţii. Deocamdată, noul sistem s-a implementat "ca la carte" doar în zona de case, pentru că incintele pentru depozitarea deşeurilor din jurul blocurilor nu mai au spaţii libere pentru noi recipiente. Municipalitatea are în plan să cumpere incinte digitalizate, care vor produce reforma şi pentru locuitorii de la blocuri.

Separarea deşeurilor înseamnă că orădenii aruncă în pubele sau saci diferiţi deşeurile din sticlă (pubela verde), hârtie şi carton (sacul albastru) şi plastic şi metal (sacul sau pubela galbenă).

Simplu de zis, dar câteodată greu de realizat! Unii dintre orădeni au fost bulversaţi de noile reguli, astfel că nu ştiu încă bine care deşeuri în ce recipiente merg şi în ce zile trebuie scoase în stradă. Este şi motivul pentru care Primăria Oradea şi operatorul de salubrizare RER Vest au demarat o campanie extinsă de informare şi conştientizare a cetăţenilor.

Sortare şi mai strictă

RER Vest a făcut un nou ghid de colectare a deşeurilor, disponibil pe site-ul companiei (www.rervest.ro/utile/ghid-de-colectare), de unde orădenii află şi traseul deşeurilor. Din locuinţele lor, golite, clătite şi pliate sau turtite, deşeurile se aruncă separat şi tot aşa sunt colectate de utilajele RER Vest.

Compania de salubritate a instituit zile diferite de colectare a fracţiilor, tocmai ca să nu existe posibilitatea ca resturile să fie amestecate în maşini. Din maşinile RER Vest, reciclabilele ajung la staţia de sortare administrată de firma Eco Bihor, unde trec printr-o nouă sortare manuală. Asta pentru că, înainte de a fi reciclate, toate deşeurile trebuie împărţite mai riguros, pe categorii. Aşa că, în loc de trei fracţii, din staţia de sortare "ies" nu mai puţin de 12 fracţii!

De pildă, din fracţia de plastic şi metal, sunt extrase, printre altele, foliile, care sunt împărţite pe culori, tetrapak-urile, ambalajele de plastic ale produselor de curăţenie sau igienă, dozele de metal, iar cartoanele şi hârtiile sunt şi ele despărţite. La fel şi sticlele, criteriul care le diferenţiază fiind culoarea. Aşadar, nu se poate spune că orădenii fac munca angajaţilor din salubritate, ci doar o înlesnesc puţin...

Mesaje personalizate

Ghidul de colectare separată prezintă apoi regulile sortării, adică locul potrivit pentru fiecare tip de deşeu. În plus, curioşii află informaţii şi despre modul corect de debarasare a deşeurilor din construcţii, despre campaniile trimestriale pe care RER Vest le organizează pentru colectarea gratuită a deşeurilor de la domiciliul cetăţenilor şi despre punctele de colectare separată din Oradea, unde se pot preda, tot gratuit, mai multe tipuri de gunoaie.

RER Vest a intensificat comunicarea şi pe reţelele de socializare. "Am demarat şi o serie de campanii plătite în mediile sociale, pentru că acolo utilizatorii serviciului sunt cei mai vocali. În doar două săptămâni am reuşit să ajungem la aproximativ 20.000 de profiluri, ceea ce înseamnă că oamenii sunt interesaţi de subiect, iar mesajele ajung unde trebuie", spune Laura Dărăban-Breb, purtătoarea de cuvânt a RER Vest.

În plus, operatorul le trimite SMS-uri orădenilor de la case, pentru a le reaminti ce fracţie trebuie să scoată în următoarea zi şi că încă pot ridica de la sediul companiei sau de la cele două puncte de colectare separată recipientele verzi, respectiv sacii albaştri şi galbeni, dacă nu au făcut-o până acum. La sediul RER Vest de pe strada Tudor Vladimirescu pot merge de luni până vineri, iar la punctele de colectare de pe străzile Uzinelor şi Thurzo Sandor inclusiv sâmbăta. Odată ce le-au dus acasă, important e să le şi folosească corect...


VOCEA STRĂZII:

Ce părere aveți despre noul sistem de colectare separată a deșeurilor, în 5 fracții?

Este binevenit, dar de o lună observ mai multe mormane de gunoaie pe străzi. Dacă scoți deșeurile greșite, rămân în fața casei, nu e estetic.

Mircea Ardelean

La blocuri, totul se aruncă de-a valma. Propun să se facă vizite în cartiere, să li se explice oamenilor tot procesul și care e logica separării.

Alina

Felicitări tuturor celor care au avut această inițiativă pentru Oradea. Din păcate, oamenii sunt încă prea proști pentru progres.

Fabian Emőke

Noi, acasă, trebuie să stăm cu cinci pubele în curte, dar în coșurile de pe străzi se aruncă deșeurile laolaltă. Nu este logic.

anonim

Țăranii din toate satele Bihorului fac asta deja de câțiva ani și nu s-a plâns nimeni. În Oradea nu pricep de ce oamenii nu înțeleg.

Karolina Henes

Noi colectăm separat, facem o parte din munca firmelor de salubritate și tot noi plătim facturile de salubritate. Ne iau pe toți de fraieri.

Erika

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!