Cum la români se obişnuieşte ca din trei angajaţi doi să fie şefi, la Inspectoratul Şcolar lucrurile stau tot cam aşa. Mai precis, IŞJ Bihor are acum nici mai mult, nici mai puţin decât patru inspectori adjuncţi şi unul general.

După ce s-au tot plâns că profii şi elevii maghiari n-au cine să le facă lobby, udemeriştii au primit un post de inspector general adjunct, pe care l-a ocupat Akos Zoltan, cel care în urmă cu puţină vreme fusese dat jos de pe aceeaşi funcţie. Iar dacă a mai apărut un şef, automat au trebuit reîmpărţite responsabilităţile.

Însă, chit că o zi întreagă au făcut brainstorming în şedinţe, inspectorii n-au reuşit să-şi partajeze sarcinile.

Astfel că, la finalul zilei în care a fost instalat, Akos tot nu ştia de ce anume se va ocupa. Oricum, asta contează mai puţin, din moment ce pentru salariile mărite ale boşilor de la Inspectorat tot profii de rând se ceartă în stradă...