Câțiva zeci de copii de la Școala Gimnaziala Szacsvay Imre alături de învățătoarele lor au fost prezenți, joi, la vernisajul expoziției „Invențiile Evului Mediu. Leonardo Da Vinci - apă, vânt şi foc” găzduită de Muzeul orașului Oradea, ce conține inclusiv zece exponate interactive ce scot sunete, aburi și chiar flăcări!

„Expoziția este una senzorială, adică invențiile pe care le veți vedea vor scoate sunete și vor funcționa exact ca în Evul Mediu”, a spus, încă de la debutul vernisajului, directoarea muzeului, Angela Lupșea. 

"Invenţiile Evului Mediu. Leonardo Da Vinci - apă, vânt şi foc" este cea de-a doua manifestare din cadrul conceptului MoO Kids, ce cuprinde mai multe expoziţii interactive dedicate de muzeu micuţilor orădeni. Ea vine în completarea expoziţiei dedicate schiţelor şi mecanismelor inventate de Leonardo da Vinci în domeniul armamentului, energiei şi agriculturii, vernisată în luna octombrie a anului trecut.

De cum au intrat în sală, copiii au fost întâmpinaţi de muzica unui menestrel, de zgomotul apei ce punea în funcțiune o moară, dar şi de cel al unui ciocan mecanic, un mecanism vechi folosit de fierari, care învârteau de o manivelă pentru ca ciocanul uriaş să lovească nicovala.

Dintre toate, cea care i-a atras cei mai mult pe elevi a a fost Obuziera (foto), o piesă de artilerie ce lansează proiectile pe traiectorii înalte. Aceasta scotea zgomote puternice și abur gălbui. 

Vizitatorii au mai putut să vadă, între altele, şi Draga, o invenţie folosită la scoaterea nămolului din albia râului, formată din două ambarcaţiuni paralele, dar și poarta unei fortăreţe, construcţie pe care Leonardo da Vinci a proiectat-o începând din anul 1508, la cererea armatei franceze.

Toate exponatele au fost realizate de tâmplarul Lajos Antal, din Cauaceu, care s-a folosit de schiţele celebrului inventator, iar Kun Attila, un orădean stabilit la Debrețin, a „dat viață exponatelor” ocupându-se de partea tehnică a invențiilor. 

Expoziţia poate fi vizitată până în luna mai. Preţul de intrare la ambele expoziţii, "Invenţiile Evului Mediu. Leonardo Da Vinci – apă, vânt şi foc" şi "Schiţe şi mecanism, în realitate şi jocuri virtuale Leonardo da Vinci", este de 15 lei.