Expoziţie unică, la ERA Park Oradea! 20 dintre cele mai cunoscute invenţii, dar şi 6 picturi celebre în dimensiuni originale ale lui Leonardo da Vinci vor putea fi admirate, începând de vineri, 1 iulie, în centrul comercial din Calea Aradului nr. 62.
Este vorba de replici ale unor maşinării proiectate în urmă cu mai bine de o jumătate de mileniu de către geniul renascentist. Aparate de zbor, hidraulice, civile şi de război, dar şi echipamente de construcţii, în mare parte din lemn, respectând întocmai celebrele schiţe ale inventatorului, vor putea fi admirate în cadrul expoziţiei.
Toate piesele respectă fidel proiectele marelui artist, reprezentând adevărate lecţii pentru copii şi fiind prilej de delectare pentru adulţi.
Între altele, doritorii vor putea vedea aparate de zbor precum "Aripa experiment" şi "Aripa dublă", "Bicicleta Ornitopter" şi "Ornitopterul", "Aeriana" (un fel de predecesor al elicopterului) ori "Paraşuta". Dintre maşinăriile de război, vizitatorii vor putea observa inclusiv echipamente antice care erau trase de cai şi secerau inamicii, ca de exemplu "Bombarda", "Mitraliera" şi "Arbaleta".
Tot la ERA Park Oradea vor fi aduse şi şase reproduceri la scară 1:1 ale capodoperelor "Mona Lisa", "Madonna în stânci", "Buna Vestire", "Salvator Mundi", "Sfântul Ioan Botezătorul" şi "Dama cu hermină".
Leonardo da Vinci (1452-1515) a fost un pictor, sculptor, muzician, arhitect, anatomist, geolog şi inginer italian de geniu. Caietele sale dezvăluie un spirit ştiinţific iscoditor, dar şi un talent şi o ingeniozitate ce l-au situat cu mult înaintea timpului său.
Inedita expoziţie va putea fi admirată sub cupola ERA Park în perioada 1-10 iulie, iar intrarea este liberă pentru toată lumea.
„Vă aşteptăm să visăm împreună, aşadar!”, au transmis reprezentanții ERA Park.