Directorul societăţii de transport în comun, Csuzi Istvan, a anunțat, joi, că în 2017 vor începe lucrările la extinderea liniei de tramvai în zona de sud a oraşului, din Calea Aradului spre Depoul din strada Atelierelor, studiul de fezabilitate pentru această lucrare fiind finalizat. Conform documentului, investiţia se ridică la 10 milioane euro.

"Pot să vă anunţ că a fost finalizat studiul de fezabilitate pentru extinderea liniei de tramvai pe traseul: Calea Aradului, zona centrelor comerciale Jumbo şi Auchan, pe lângă piaţa de vechituri care se transformă în arenă sportivă, pe strada Făgăraşului, continuând pe lângă Universitate (tot pe strada Făgăraşului), pe lângă Jandarmerie, ajungând până la Podul Reagan, urcând pe strada Atelierelor până la Depou. Acest circuit se va realiza şi se întinde pe 7-8 kilometri", a spus Csuzi Istvan într-o conferinţă de presă.

Directorul OTL a afirmat că indicatorii tehnico-economici care reies din studiul de fezabilitate vor fi supuşi aprobării Consiliului Local probabil în următoarea şedinţă ordinară. "Eu spun că până în vară vom porni extinderea liniei de tramvai. Prima lucrare va fi însă refacerea buclei de la intersecţia Bulevardului Decebal cu Calea Aradului, astfel încât şi tramvaiele care vin dinspre Decebal să poată coborî pe Calea Aradului. Împreună cu extinderea, acest lucru ne va permite să regândim transportul local", a mai afirmat Csuzi.

Proiectul de extindere a liniei de tramvai din Oradea va fi gestionat de Direcţia de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională şi de societatea Oradea Transport Local, întrucât autorităţile locale speră să obţină cofinanţare europeană pentru acest proiect. "Este o probabiltate foarte mare să începem prin fonduri proprii", a spus, însă, directorul OTL. Potrivit acestuia, linia de circa 7 kilometri ar putea fi terminată în 2019.

În aceeaşi conferinţă de presă, Csuzi a declarat că proiectul va fi gestionat alături de municipalitate deoarece ghidul de accesare a fondurilor din Programul Operaţional Regional arată că societăţile de transport nu sunt eligibile pentru a realiza astfel de proiecte mari, ci doar primăriile.