Consilierii locali orădeni au aprobat, marţi, indicatorii tehnico-economici pentru restaurarea Casei Darvas – La Roche cu scopul de transformare a acesteia în primul muzeu Art Nouveau din România.

În proiectele de hotărâre referitoare la această restaurare se specifică faptul că municipalitatea va încerca să obţină finanţare europeană pentru realizarea proiectului, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5, Prioritatea de investiţii 5.1 - Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.

Conform raportului de specialitate întocmit de către administraţia locală, restaurarea s-ar realiza prin proiectul denumit "Restaurarea Casei Darvas - La Roche în vederea valorificării patrimoniului cultural Secession".

"Una din direcţiile necesare pentru crearea unui centru distinctiv european este şi aceea de a avea în zona centrală puncte turistice şi de atracţie. Prin reabilitarea Casei Darvas, se pune în valoare un stil arhitectural specific oraşului nostru, această clădire urmând să devină primul muzeu Art Nouveau din România", a spus primarul Ilie Bolojan.

Conform evaluărilor efectuate în ultimele 3 luni, clădirea se află într-o stare care necesită intervenţii privind funcţiunile, finisajele şi utilităţile. Valoarea investiţiei a fost estimată la 10,5 milioane lei fără TVA şi presupune lucrări de desfacere a tencuielilor interioare şi exterioare, afectate de igrasie şi infiltraţii, refacere a tencuielilor cu materiale silicatice, demontare a instalaţiilor electrice şi sanitare, precum şi reproiectarea şi executarea unora noi.

Totodată, proiectul prevede reabilitarea structurii de rezistenţă, restaurarea faţadei, recondiţionarea tuturor elementelor decorative cu valoare istorică, restaurarea, repararea, completarea şi curăţirea plăcilor de beton mozaicat ale faţadelor, completarea celor dispărute, restaurarea mozaicului din sticlă colorată, restaurarea şi repararea balustradelor şi jardinierelor metalice, zugrăveli, reabilitarea învelitorilor precum şi restaurarea spaţiilor şi instalaţiilor interioare.

De asemenea, este prevăzută restaurarea pardoselilor de ceramică ornamentală, recompartimentarea subsolului, realizarea unui ascensor de persoane, realizarea sistemului de iluminat interior etc. Durata de realizare a proiectului este de 24 de luni.