Mai multe secţii ale Spitalul Municipal Gavril Curteanu din Oradea au fost dotate cu echipamente de ultimă generaţie, cumpărate cu 2,4 milioane de euro, printr-un proiect european. Ultimul aparat care a ajuns în spital, săptămâna trecută, este un sistem de ecografie oftalmologică, raritate în partea de vest a ţării.

Aparate de milioane

Noile dotări şi detalii despre acestea au fost prezentate, marţi, într-o conferinţă de presă, organizată cu prilejul finalizării proiectului demarat în anul 2019. Aceasta a fost susţinută de managerul spitalului Laurenţiu Chiană, directorul financiar Nicolae Dance, directorul de îngrijiri Călin Barabaş şi şeful Direcţiei de proiecte europene din Primăria Oradea (instituţie parteneră), Marius Moş, într-o sală de curs din incinta Spitalului de Psihiatrie. 

"Aparatele au fost cumpărate prin proiectul finanţat cu fonduri europene intitulat «Îmbunătăţirea serviciilor medicale transfrontaliere prin dotarea cu echipamente medicale modernizate în cadrul Spitalului Dr. Gavril Curteanu din Oradea şi Spitalului Central Judeţean Békés», în valoare totală de 2,9 milioane euro, din care cei mai mulţi bani, 2,4 milioane euro, au revenit Spitalului Municipal", a explicat Nicolae Dance.

Cele mai multe aparate au ajuns la Spitalul Municipal în 2020 şi s-au dovedit extrem de utile. "Cele 5 de monitoare de funcţii vitale, aparatul de ventilaţie mecanică şi aparatul mobil de radiografie digitală, care au fost puse în secţia ATI, au ajuns chiar când aveam cea mai mare nevoie de ele, la începutul pandemiei", a explicat Călin Barabaş.

Tot pentru ATI au mai fost cumpărate un videolaringoscop şi un echipament de tomografie computerizată performant, cu 64 de rânduri de detectori şi 128 de slice-uri.

Spitalul s-a dotat, tot din acest proiect, şi cu primul aparat RMN din unitate, dar şi cu cea mai mare staţie de transport cu vacuum din ţară. Ea transportă în interiorul unităţii spitalieceşti, în capsule speciale, documente, probe pentru analize şi medicamente în limita a 5 kilograme, scurtând timpul în care acestea ajung la patul pacientului.

Ecografie oftalmologică

S-au mai achiziţionat, de asemenea, 3 ecografe pentru Laboratorul de radiologie pediatrică, 4 defribilatoare pentru Radiologie adulţi, 23 injectomate, 31 de monitoare, 23 infuzomate şi un turn complet 3D Full HD pentru chirurgie endoscopică laparoscopică, ultimele pentru secţia de Chirurgie.

În plus, a fost implementat un sistem de telemedicină, cu terminalele în camerele de gardă ale spitalului, prin care specialiştii celor două unităţi sanitare (din Oradea şi Békés) vor lua legătura în timp real pentru a găsi împreună cele mai bune soluţii de tratare a pacienţilor.

Ultimul aparat, care a ajuns la Oradea săptămâna trecută, este o platformă ecografică oftalmologică (foto) cu patru module ultrasunet: B-Scan, UBM, Biometru şi Pahimetru, echipament rar în spitalele din zona de vest a ţării. Platforma este folosită în special pentru investigarea pacienţilor cu tumori ori traumatisme oculare.

Acelaşi proiect a vizat şi un schimb de experienţă între cadrele medicale din Oradea şi Békés care s-a desfăşurat luna trecută. 30 de medici şi asistente din Oradea au lucrat timp de mai multe zile la Spitalul Békés, iar 15 specialişti de la spitalul maghiar au venit în Oradea, în acelaşi scop.

Managerul Spitalului Municipal, Laurenţiu Chiană, a precizat că parteneriatul dintre cele două spitale va continua. "Ne propunem să colaborăm şi în viitor cu spitalul din Bekes, deoarece acest proiect a fost de bun augur pentru echipele medicale din ambele instituţii. Rostul acestor proiecte este nu numai de îmbunătăţire a actului medical, ci şi de creştere a calităţii serviciilor pentru pacienţii din cele două comunităţi", a spus Chiană.