Premierul României, Ilie Bolojan, a anunțat vineri, într-o postare pe Facebook, că investițiile publice realizate în 2025 au atins un nivel fără precedent în perioada postdecembristă, totalizând 137,5 miliarde de lei, echivalentul a 7,2% din Produsul Intern Brut.
Potrivit șefului Guvernului, acesta este „cel mai ridicat nivel nu numai din ultimii 5 ani, ci din istoria postdecembristă a României”, investițiile din 2025 reprezentând „cele mai mari investiții pentru dezvoltare din ultimii 36 de ani”.
Datele prezentate de premier arată că o pondere majoritară a acestor investiții a fost asigurată din fonduri europene. Astfel, din totalul de 137,5 miliarde lei, 77,4 miliarde lei – adică 56% – au provenit din finanțări europene.
Bolojan a detaliat și evoluția investițiilor pe parcursul anului. În primele șase luni din 2025, investițiile publice au însumat 50,4 miliarde lei, din care 18,8 miliarde lei au fost fonduri europene. În a doua jumătate a anului, volumul investițiilor a crescut semnificativ, ajungând la 87,1 miliarde lei, dintre care 58,6 miliarde lei au reprezentat finanțări europene.
Premierul a explicat că acest rezultat „fără precedent” a fost posibil printr-o combinație de factori, printre care „utilizarea eficientă a fondurilor europene”, „programare bugetară națională riguroasă”, „asigurarea resurselor financiare necesare”, „prioritizarea investițiilor europene” și „adoptarea reformelor care au facilitat accesarea și utilizarea acestor finanțări”.
În finalul mesajului, Ilie Bolojan a subliniat caracterul colectiv al performanței și a transmis mulțumiri celor implicați: „Este rezultatul unui efort de echipă. Mulțumesc colegilor din guvern și ministere, ADR-urilor, autorităților locale, beneficiarilor privați, constructorilor, proiectanților, consultanților și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestor investiții pentru modernizarea României”.
Amintim că, zilele trecute, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, arăta că, în ultimul semestru al anului trecut, media lunară a sumelor absorbite din fonduri europene a crescut la peste 456 de milioane de euro față de sub 87 de milioane de euro în prima jumătate a lui 2025, iar banii europeni ajung mai rapid în economia României. În ce privește rata de absorbție curentă (sume solicitate Comisiei Europene), performanța „este și mai remarcabilă”, a precizat Pîslaru, astfel că de la 3 miliarde (9,91%) s-a ajuns la 6,3 miliarde (20,4%), ceea ce înseamnă o dublare a absorbției în ultimele 6 luni.