Echipa reprezentativă de fotbal U19 a României s-a calificat la turneul de elită a Campionatului European de Fotbal, după ce sâmbătă a obţinut şi cea de-a doua victorie la turneul de calificare, care se desfăşoară în această perioadă la Oradea.

În etapa a II-a a turneului, la Stadionul Iuliu Bodola, tânăra echipă a României s-a impus sâmbătă cu scorul de 2-0 în faţa reprezentativei similare a Andorrei. La pauză scorul a fost 2-0, iar ambele goluri au fost înscrise de atacantul Cristian Ene, cel care a punctat în minutele 19 şi 51, de fiecare dată cu capul.

Meciul a fost controlat de jucătorii români, care au evoluat şi în superioritate numerică încă din minutul 6, când portarul andorrezilor a fost eliminat pentru o intervenţie neregulamentară, în poziţie de ultim apărător.

Antrenorul Andrei Spier a trimis în teren la acest joc următoarea echipă: Arpad Tordai – Victor Rogoza, Alin Dudea, Răzvan Popa (min. 84 Marius Drăghici), Dan Panait – ctp. (min. 62 Pham) – Denis Chivari, Dragoş Cojocaru – Patrick Petre, Alexandru Cicâldău, Robert Vâlceanu – Cristian Ene (min. 75 Theodor Botă).

Cum s-a întâmplat şi la partida de joi, câştigată tot cu 2-0 în faţa Insulelor Feroe, pe lista de rezerve pentru postul de portar în echipa României a figurat orădeanul Ionuţ Pop, în prezent la AS Roma.

În celălalt joc al etapei de sâmbătă, Elveţia a învins Insulele Feroe, cu scorul de 4-0 şi a preluat şefia clasamentului. Cu acelaşi număr de puncte, 6, se află reprezentativa României, dar cu golaveraj inferior. Pe ultimele două poziţii, Andorra şi Insulele Feroe, fără nici un punct.

În ultima etapă, marţi, de la ora 11, la Stadionul Iuliu Bodola din Oradea, România va întâlni Elveţia, într-un joc care va stabili echipa ce va termina pe primul loc, iar tot de la aceeaşi oră, la Paleu, Insulele Feroe se va duela cu Andorra, într-un joc ce va stabili ocupanta poziţiei a III-a.

Pentru turneul de elită se vor califica primele două clasate. Acestea se ştiu deja şi sunt Elveţia şi România, care nu mai au cum să fie ajunse din urmă după partidele de marţi.